Războiul dintre Israel și Iran escaladează. Luni seara, armata israeliană a lovit cu rachete televiziunea de stat iraniană. Drept răspuns, Iranul a lansat azi-dimineață un nou atac cu rachete balistice, explozii puternice fiind înregistrate în Tel Aviv și Ierusalim. Între timp, președintele american, Donald Trump și alți lideri mondiali, cer părților să se așeze la masa negocierilor cât mai urgent, pentru a pune capăt ostilităților și pentru a preveni un eventual dezastru.
Luni seara, Israelul a țintit sediul televiziunii de stat iraniene, „Vocea Republicii Islamice Iran”- IRIB. Momentul exploziei a fost suprins în direct, întrerupând brusc transmisiunea televiziunii naționale.
Atacul s-a soldat cu 18 morți. La scurt timp după lovitură, în mediul online au apărut imagini și secvențe video care arată clădirea televiziunii în flăcări. Agenția Tasnim a confirmat incidentul și a prezentat imagini dramatice cu incendii în interiorul complexului media. Reacția Teheranului nu a întârziat să apară, azi-dimineață fiind lansat un nou atac asupra Israelului. Explozii puternice au fost auzite în Tel Aviv și Ierusalim.
Potrivit unor surse media israeliene, zona Tel Aviv a fost lovită cu un baraj de circa 30 de rachete balistice. Poliția locală anunță că rachete și fragmente de obuze au căzut în regiunea Tel Aviv, provocând pagube materiale, dar nimeni nu a fost rănit. În același timp, armata israeliană a anunțat asasinarea noului șef al Statului Major al Forțelor Armate ale Iranului, generalul Ali Shadmani, care a ocupat funcția doar patru zile și care era cel mai înalt oficial militar al Iranului. Predecesorul său a fost și el ucis în urma unui atac israelian. Premierul israeliean, Benjamin Netanyahu, a declarat că nu exclude și posibilitatea eliminării liderului suprem iranian, Ali Khamenei, ca soluție radicală pentru a pune capăt conflictului. De asemenea Netanyahu insistă că acest război a fost inevitabil pentru că Iranul pregătea un plan amplu de exterminare a Israelului.
BENJAMIN NETANYAHU, prim-ministrul: „Acest regim criminal, tiranii de la Teheran, a planificat practic două arme de moarte în masă pentru a extermina Israelul. Una este să accelereze programul lor nuclear pentru a dezvolta bombe atomice, pentru a distruge Israelul și, în al doilea rând, a programat construirea unui vast arsenal balistic de rachete. Fiecare rachetă, transportând o încărcătură utilă la 6 Much, (unitate de măsură pentru viteza unei deplasări - n.r.) explodând pur și simplu în orașele noastre, ucigându-ne femeile, copiii. Aveau de gând să construiască 20.000 de astfel de rachete. Acestea sunt riscurile. Astfel, a trebuit să acționăm la momentul potrivit și am făcut-o. Dar, acționând pentru a ne apăra pe noi înșine, acționăm și pentru a-i apăra și pe ceilalți.”
Netanyahu a mai declarat că este în interesul Americii să sprijine Israelul în încercarea de a elimina programul nuclear al Iranului. De altă parte, președintele american Donald Trump, aflat la reuniunea G7 din Canada, a declarat că se va asigura că Iranul nu va avea niciodată arma atomică. Și că Teheranul mai are o ultimă șansă să revină cât mai repede la masa negocierilor, fără condiții. Acelaș sfat a fost transmis Teheranului și de miniștrii de Externe ai Franței, Germaniei și Marii Britanii.
După patru zile de atacuri, cel puțin 224 de morţi şi peste o mie de răniţi, s-au înregistrat în Iran, conform autorităţilor. Și de celalată parte sunt vicitme. Potrivit autorităților israeliene, cel puțin 24 de israelieni au murit și aproximativ 600 au fost răniți în atacurile iraniene recente.
Exclusiv TV
