Protestele împotriva politicii dure promovate de Donald Trump împotriva imigranților, cresc în Statele Unite, iar în unele zone degenerează în confruntări dure cu forțele de ordine. Protestatarii cer oprirea raziilor, retragerea trupelor federale din orașe și respectarea drepturilor imigranților. Autoritățile federale, în schimb, își mențin ferm poziția.
Deja de o săptămână, administrația Trump a intensificat semnificativ măsurile împotriva imigrației ilegale, declanșând o serie de razii și acțiuni de deportare care au generat proteste și tensiuni în mai multe orașe, în special în California. În ciuda deciziei Casei Albe de a mobiliza mii de soldați din Garda Națională și pușcași marini, protestele s-au extins în ultimele zile și în orașe precum Washington, New York, Chicago, Boston și altele. Protestatarii s-au ciocnit cu poliția, au scandat lozinci și au arborat steaguri ale Mexicului în semn de solidaritate cu migranții.
Poliția din Seattle a intervenit cu gloanțe de cauciuc și forță fizică pentru a dispersa mulțimea.
Precizăm că pentru a sprijini aceste operațiuni, administrația Trump a federalizat Garda Națională din California, trimițând peste 4 mii de soldați și 700 de marinari în Los Angeles. Această decizie a fost criticată de guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, care a acuzat utilizarea excesivă a forței și încălcarea drepturilor civile. Declanșatorul protestelor este campania agresivă de deportări masive declanșată de administrația Trump. Doar în ultimele zile, peste 2.000 de persoane pe zi au fost reținute de agenții vamali și de migrație, un nivel de zece ori mai mare decât media zilnică din timpul administrației Biden.
Exclusiv TV