Consiliul Superior al Procurorilor a inițiat concursul pentru această funcție, care a devenit vacantă după plecarea lui Ion Munteanu la Curtea Supremă de Justiție. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a CSP.
Potrivit Consiliului Superior al Procurorilor, pentru funcția de procuror general poate candida persoana care deține o experiență profesională de cel puțin 10 ani în domeniul dreptului, dintre care cel puțin cinci ani în funcția de judecător, procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală. Candidatul trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova, să cunoască limba română, iar în privința acesteia să nu fie instituită o măsură de ocrotire judiciară. De asemenea, solicitantul trebuie să se bucure de o reputație ireproșabilă și să fie apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției de procuror. Dosarul de participare al candidatului trebuie să conțină cererea de participare la concurs, copia actului de identitate, copia diplomei de studii superioare de licență și de master, precum și cazierul judiciar detaliat. Alte documente se referă la certificatul medical privind starea sănătății, referință de la ultimul loc de muncă, dar și o scrisoare de motivație. Dosarele de participare pot fi depuse la Aparatul Consiliului Superior al Procurorilor până în 21 iulie, ora 17:00.
Funcția de procuror general a rămas vacantă după ce, Ion Munteanu, care a condus instituția timp de un an, a promovat concursul pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Până la numirea noului procuror general, interimatul este deținut de Alexandru Machidon.
Exclusiv TV