Elevii claselor a 12-a au susținut examenul la limba străină

10.06.2025, 16:41
Încă o zi cu emoții pentru absolvenții de liceu. Peste 16.500 de elevi au susținut, astăzi, examenul la limba străină. Cu emoții, dar încrezători în cunoștințele lor, tinerii spun că s-au pregătit minuțios și speră să obțină rezultate bune. Pentru unii, provocarea cea mare a fost eseul, un item obligatoriu al testului.

Candidații din liceele cu predare în limba română au mers, astăzi, la cea de-a doua probă din sesiunea de bacalauret, în timp ce tinerii din instituțiile cu predare într-o altă limbă, au trecut de-al treilea test. Astfel, 16 521 de elevi au pus pe foaie tot ce au acumulat în 12 ani de studii la limba străină. Cei mai mulți dintre ei - 13.592 - au susținut examen la limba engleză, iar 2793 - la limba franceză. În același timp, 77 de elevi au preferat limba germană, 33 - limba italiană, 19 - limba turcă, iar 7 - limba spaniolă.

Majoritatea elevilor au ieșit relaxați de la centrele de examinare, declarând că testul nu a fost complicat.

EA: „- Nu au fost exerciții care mi-au dat bătăi de cap. Au fost toate așa, normal. Despre cultură, civilizație și, de asemenea, despre un faimos „building”, monument, ceva se putea de scris. - Ai scris absolut tot? - Da”.

EA: „- Mi s-a părut destul de ușor. Am emoții încă... - A fost un item care ți-a părut mai complicat? - Cred că la articol, pentru că acolo trebuie să ții minte sursa exactă. - Dar tema eseului? - Despre cultură. - Cum ți s-a părut? - Destul de ușor”.

Pentru unii, însă, a fost complicată proba de creativitate, la care se cerea să descrie importanța unei clădiri dintr-o țară în care se vorbește limba engleză.

EL: „ - Un pic dificil, dar sperăm la rezultate bune. - Unde ai întâmpinat dificultăți mai mari? - Pe baza eseului. - Ce a fost acolo? - Dacă sincer, nu prea am înțeles titlul, dar....- Dar ai scris tot? - Da. - Ce notă crezi că o să obții? - Pozitivă”.

Următorul examen va avea loc pe 13 iunie, la disciplina de profil, la care vor participa 17.410 candidați.

Exclusiv TV