O deținută originară din Ucraina a evadat din Penitenciarul №13

6.06.2025, 13:10
O nouă evadare din penitenciar. Administrația Națională a Penitenciarelor anunță că în seara zilei de 5 iunie, o ucraineană de 23 de ani, deținută în penitenciarul nr.13 din Chișinău a reușit să iasă la libertate. În Capitală a fost instituită stare de alertă, forțele de ordine fiind în căutarea acesteia.

Tânăra de 23 de ani, care a evadat din penitenciarul nr.13 se numește Anastasia Șandrina și a fost condamnată pe 31 martie curent la cinci ani de închisoare pentru escrocherie. Tânăra a fost reținută încă în octombrie 2024. Ea este originară din orașul Gluhov, regiunea ucraineană Sumî. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, evadarea a avut loc prin blocul administrativ al instituției, unde deținuta era antrenată în muncă. Aceasta ar fi deteriorat gratiile de la fereastra încăperii.

"Imediat după incident, administrația penitenciară, în cooperare cu subdiviziunile Poliției, a instituit starea de alertă și a declanșat acțiuni specifice de căutare. (…) Administrația Națională a Penitenciarelor colaborează activ cu toate instituțiile abilitate pentru elucidarea completă a circumstanțelor și readucerea în custodia statului a persoanei evadate", - se menționează într-un comunicat de presă al ANP.

În context, autoritățile îndeamnă cetățenii să apeleze la numărul unic de urgență 112 sau unitatea de gardă a ANP la numărul 078 777 403, dacă dețin informații privind locul aflării evadatei.

Acesta este al cincilea caz de evadare din penitenciare înregistrat în anul curent. Pe 28 aprilie, un bărbat condamnat la șase ani pentru furt, a fugit din penitenciarul din Taraclia. Acesta a fost găsit pe 30 aprilie în satul Tomai din raionul Ceadâr-Lunga. Un alt caz a fost înregistrat în noaptea de 6 mai 2025. Trei deținuți au evadat din penitenciarul nr.8 din orașul Tighina. Doi dintre ei au fost readuși după gratii, iar al treilea este în continuare căutat de autorități.

Exclusiv TV