Guvernul a aprobat o hotărâre care permite operatorilor utilizarea plăcilor cu număr de înmatriculare cu fond de culoare galbenă, precum și a celor cu fond de culoare albă. Anularea obligativității utilizării plăcuțelor galbene pentru transportul public de călători va simplifica procedurile și va reduce costurile pentru operatori, susțin autoritățile.
Plăcile cu număr de înmatriculare cu fond de culoare galbenă rămân valabile până la radierea vehiculului din evidență sau până la înlocuirea acestora de către posesor. În cazul solicitării de către operatorul de transport rutier a plăcii cu număr de înmatriculare cu fond de culoare albă, depozitat la Agenția Servicii Publice, plăcile cu numărul de înmatriculare cu fond de culoare galbenă se restituie Agenției Servicii Publice.
Agenția Servicii Publice poate elibera, la solicitarea operatorilor de transport rutier de persoane, până la data de 31 decembrie 2025, plăci cu număr de înmatriculare cu fond de culoare galbenă, în limita stocului plăcilor de înmatriculare confecționate.
moldpres.md