Negocierile de pace dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei, desfășurate o zi mai devreme la Istanbul, s-au încheiat fără progrese politice notabile. Singurul rezultat concret a fost o înțelegere privind un nou schimb de prizonieri de război. Părțile au făcust schimb de propuneri de pace, însă nu au putut ajunge la un numitor comun privind declararea unui armistițiu.
În cadrul unei noi întâlniri între delegațiile Rusiei și Ucrainei pe marginea încetării războiului, care a avut loc pe 2 iunie la Istanbul, partea rusă a prezentat un „memorandum de pace”, care cuprind două variante de armistițiu.
Potrivit presei oficiale de la Moscova, prima variantă a armistițiului presupune retragerea treptată a armatei ucrainene din cele patru regiuni parțial ocupate de Rusia, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, și stabilirea unei distanțe „agreate” față de granița Federației Ruse. Cea de-a doua variantă presupune interzicerea mobilizării și începerea demobilizării în Ucraina, încetarea livrărilor internaționale de armament, garanții că nu vor exista „acte de diversiune” pe teritoriul Rusiei, precum și amnistierea reciprocă a tuturor civililor deținuți. Moscova solicită, de asemenea, organizarea de alegeri prezidențiale și parlamentare în Ucraina în termen de cel mult 100 de zile după ridicarea legii marțiale. Până în prezent, partea ucraineană nu a emis un răspuns oficial detaliat privind aceste două opțiuni, dar poziția Kievului rămâne neschimbată: o încetare completă și verificabilă a focului, fără cedări teritoriale sau renunțări la suveranitate. În același timp, reprezentanții Kievului au insistat pe instituirea unui armistițiu pentru cel puțin 30 de zile, care nu a fost acceptat de delegația rusă.
În schimb, șeful delegației ruse Vladimir Medinski a cerut încetarea focului pentru câteva zile, pauză necesară pentru recuperarea corpurilor soldaților decedați în lupte. Propunerea a fost respinsă de liderii de la Kiev, care cred că armata rusă are nevoie de o pauză scurtă pentru repoziționare.
VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: „Au spus că sunt gata pentru un armistițiu de două-trei zile ca să-și recupereze morții. Eu cred că sunt idioți, pentru că un armistițiu se face ca să nu mai moară oameni. Vedeți care este starea de spirit. Pentru ei este doar o scurtă pauză în război.
Singurul rezultat concret al negocierilor de la Istanbul a fost înțelegerile pentru schimbul de prizonieri vii și decedați. Astfel, părțile vor face schimb a câte șase mii de trupuri neînsuflețite ale soldaților. Totodată, se va face schimb a câte o mie de prizonieri, primii pe listă fiind cei grav bolnavi. Kievul declară că după asta ar mai putea urma un schimb de 200 de prizonieri.
Exclusiv TV

