Ceremonie grandioasă la Vatican. Papa Leon al XIV-lea a preluat oficial conducerea Bisericii Catolice, duminică, printr-o Liturghie în Piața Sfântul Petru de la Roma. Evenimentul a adunat peste 200 de mii de credincioși, inclusiv lideri religioși și oficiali de stat din întreaga lume. Suveranul Pontif a fost primit cu aplauze și urale.
Papa Leon al XIV-lea a făcut prima dată turul Pieței Sfântul Petru în papa mobil în fața a sute de mii de oameni care au venit să asiste la ceremonie. Acesta s-a oprit de două ori pentru a binecuvânta câțiva nou-născuți. El fost instalat oficial suveran pontif al Bisericii Romano-Catolice, precum și suveran al statului Vatican, cu prilejul unei Liturghii desfășurate în aer liber. În discursul său, papa a făcut apel la unitate.
PAPA LEON AL XIV-LEA, suveranul Pontif: „Am fost ales fără niciun merit și, cu teamă și cutremur, vin la voi ca un frate care dorește să devină slujitor al credinței și al bucuriei voastre. În această epocă a noastră vedem încă prea multă dezbinare, prea multe răni cauzate de ură, violență, prejudecăți, de frica față de cel diferit, de un model economic care exploatează resursele pământului și marginalizează pe cei mai săraci. Iar noi vrem să fim, în acest aluat, un mic ferment de unitate, de comuniune, de fraternitate, de bucurie a credinței și a comuniunii.”
Noul papă a vorbit și despre dramele umanitare din Gaza, Myanmar și Ucraina, făcând apel la pace, solidaritate și speranță. În cadrul ceremoniei, suveranul Pontif, în vârstă de 69 de ani, primul papă american, a primit două simboluri ale autorităţii papale: Pallium – o fâșie de lână de miel care simbolizează rolul său de păstor și inelul pescarului – un inel de aur gravat cu imaginea Sfântului Petru, folosit simbolic pentru a sigila documente papale şi care va fi distrus la moartea sau demisia pontifului. Evenimentul a reunit peste 200 de mii de credincioși.
Evenimentul a reunit și numeroși lideri globali. În timp ce oficialii stăteau la coadă pentru a-l saluta pe Papă cu o strângere de mână, fratele noului pontif a încălcat protocolul. El l-a îmbrățișat puternic pe noul conducător al bisericii catolice, relatează Sky News.
Amintim că, biserica catolică a rămas fără Suveran pe 21 aprilie, când a fost anunțat decesul Papei Francisc, după un pontificat de 12 ani.
Exclusiv TV
