În genunchi. Așa a fost întâmpinată premiera Italiei Giorgia Meloni, de gazda summitului Comunității Politice Europene, prim-ministrul Albaniei, Edi Rama. Gestul a fost preluat de toată presa din lume, iar explicația a fost una simplă - diferența mare de înălțime între cei doi oficiali. Summit-ul are loc la Tirana și este la a șasea ediție.
Șefi de stat și de guvern din toate țările europene s-au adunat, astăzi, la summit-ul comunității politice europene. Cel care a întâmpinat oficialii de rang înalt a fost premierul de la Tirana, Edi Rama. Acesta a îngenunchiat atunci când pe covorul roșu a intrat omoloaga sa din Italia, Giorgia Meloni. Oficiala a explicat ulterior că prin acest gest, premierul albanez a vrut să fie la același nivel cu ea. Înălțimea lui Edi Rama depășește puțin doi metri, în timp ce Meloni are 1,63 m.
O astfel de scenă curioasă a mai fost văzută deja în luna ianuarie, în Abu Dhabi. Atunci premierul albanez a salutat-o pe Meloni în același mod.
Amintim că în Albania, la Tirana are loc summitul Comunității Politice Europene, la care participă lideri din 47 de state europene, printre care se numără și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Discuțiile forului se concentrează în primul rând pe consolidarea păcii și securității în regiune și în întreaga Europă, pe creșterea rezilienței economice a țării noastre, pe promovarea proiectelor care îmbunătățesc calitatea vieții și pe avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.
Comunitatea Politică Europeană a fost creată la inițiativa Președintelui francez, Emmanuel Macron, și reprezintă o platformă de dialog politic despre pace și securitate pe continent, dar și despre cooperarea dintre statele UE și cele din afara spațiului comunitar. Summitul inaugural al Comunității a avut loc la Praga, în octombrie 2022, iar cea de-a doua ediție a fost găzduită de țara noastră în iunie, 2023.
Exclusiv TV