12 mai este marcată Ziua internaţională a asistenţilor medicali

12.05.2025, 18:06
Un proces de tratament și recuperare este imposibil fără implicarea lor. Vorbim despre asistenții medicali, care-și sărbătoresc astăzi ziua profesională. Ei sunt cei care pot tămădui și răni și sufletul, deoarece pe lângă cunoștințele pe care le aplică, în profesia lor rămân foarte importante empania și răbdarea.

Elena Adelina Lefter este asistentă medicală de trei ani la Institutul de Medicină Urgentă. Cel care a inspirat-o să activeze în acest domeniu este chiar iubitul ei care, de asemenea, profesează în această sferă. Tânăra lucrează în sala de operație și, în pofida faptului că fiecare zi vine cu provocări și responsabilități uriașe, este mereu pregătită să intervină cu grijă și profesionalism.

ELENA ADELINA LEFTER, asistentă medicală, Institutul Medicină Urgentă: „Fiind o instituție medicală de urgență, am asistat și la operații de urgență foarte grave, dar cu finaluri frumoase, la care am contribuit ca o echipă medicală multidisciplinară și, deseori, am fost nevoită ca să jertfesc timpul meu personal, timpul meu liber din serile mele libere, dar am stat cu echipa chirurgicală, până s-a finalizat fiecare operație.”

Nu este o profesie ușoară și nici remunerațiile nu sunt pe potriva efortului pe care-l depun. Asistenții medicali devin un deficit pe piața muncii. La Institutul de Medicină Urgentă activează în jur de 600 de asistenți medicali, ceea ce constituie doar 70 la sută din numărul necesar pentru o astfel de instituție. Salariul mediu pentru asistenții medicali este de 7.000-8.000 de lei, la care se mai adaugă indicatorii de performanță. Pentru a atrage tinerii specialiști în acest domeniu, administrația instituției le oferă mai multe posibilități de dezvoltare.

DIANA MANEA, directoarea Institutului de Medicină Urgentă: „Îi motivăm și prin instruiri, prin diplome de recunoștință, premii bănești, dar nu asta este motivația cea mai importantă. Motivația cea mai importantă este echipa care îi primește, instruirile la care îi trimitem și beneficiază de aceste instruiri, împreună cu ceilalți și faptul că ei se simt în siguranță.”

În prezent, în sistemul de sănătate din Moldova activează peste 18.900 de asistenți medicali. Ziua internațională a asistenților medicali este celebrată în Moldova începând cu anul 1994.

Exclusiv TV