Achiziţia gazelor naturale pentru iarnă ar fi pericol, declară exponenții blocului politic ”Împreună”, care acuză Guvernul că ar comite greșelile din sezonul trecut.
SERGIU TOFILAT, expert în energetică: „Acum, preţul gazelor la bursele europene înregistrează cel mai mic nivel din ultimele 9 luni. Ţările UE deja au început să cumpere gaz pentru iarnă: în luna aprilie stocul de gaze în depozitele subterane s-a majorat de la 34% la 40%. A trecut o lună de când s-a terminat sezonul de încălzire, dar Guvernul tace. Nu înțelegem ce așteptăm?”
Expertul Tofilat reiterează că, până în prezent Guvernul nu a aprobat planul de achiziție, nu a împuternicit compania Energocom să se ocupe de acest proces, care în continuare este gestionat de Moldovagaz, care ar putea rămâne fără licență de activitate din cauza neimplementării prevederilor pachetului III energetic.
SERGIU TOFILAT, expert în energetică: "După 31 iulie Moldovagaz riscă să rămână fără licenţă. Și ei nu au absolut niciun interes să cumpere acum gaze. Cum ar ieși asta? Cumperi acum gaz în luna mai cu livrare în decembrie și peste câteva luni rămâi fără licență. Și ce faci cu acel gaz? În aceste condiţii, nu este clar cine va procura gaze pentru iarnă. Sau iar ne vom trezi că nu s-a procurat gaz la timp şi trebuie majorate tarifele? Cât timp cetăţenii trebuie să mai plătească pentru greşelile Guvernului?”
În concluzie, membrul Blocului „Împreună” a cerut Guvernului să aprobe o hotărâre prin care Energocom să devină responsabil de achiziţia gazelor și introducera în legea gazelor a obligaţiei ca Guvernul să aprobe anual planul de achiziţie al gazelor, până la 31 martie. Acuzațiile blocului politic sunt combătute de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care declară că există o strategie privind asigurarea cu gaze a noului sezon rece, însă a refuzat să dea mai multe detalii a acesteia.
DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: "Compania de stat Energocom a lansat deja prima licitație de achiziție a gazelor pentru sezonul rece din anul curent. E un preț plafon care este confidențial, care urmărește tendințele pieții, tariful de pe piață. Volumele sunt confidențiale. Noi nu putem să expunem pe piață toată strategia noastră de achiziție a gazelor , pentru că este un subiect destul de sensibil, care ar putea fi folosit nu tocmai în beneficiul nostru. - Dar există o strategie, pentru că anul trecut nu era. Există o strategie".
De altă parte, președintele interimar al companiei Moldovagaz, Vadim Ceban, cere politicienilor să nu se implice în treburi economice.
”Achizițiile strategice de gaze naturale pentru necesitățile populației și ale agenților economici sunt o sarcină pentru profesioniști. Declarațiile răsunătoare și cererile nejustificate sunt apanajul unor partide politice care încearcă cu toate forțele să intre în următorul Parlament. Propun tuturor să se ocupe de treburile lor, fără a acorda atenție declarațiilor făcute în cadrul diverselor conferințe de presă și briefinguri", - se menționează într-un mesaj al lui Vadim Ceban.
Până la momentul difuzării știrii, purtătorul de cuvânt al Guverului, Daniel Vodă, nu ne-a răspuns la solicitare pentru un comentariu pe marginea acuzațiilor Blocului ”Împreună”.) Amintim că în toamna anului trecut, premierul Dorin Recean a promis că tarifele la gazele naturale nu vor crește în lunile reci ale anului. Însă în luna noiembrie, tariful pentru consumatorii casnici a crescut cu 3,3 lei pentru un metru cub. Ulterior, șeful Guvernului l-a demis pe ministrul Energiei, Victor Parlicov, după un scandal apărut în spațiul public privind achizițiile de gaze pentru sezonul rece care s-au făcut târziu și la prețuri mari. Tot atunci a fost demisă și conducerea companiei Energocom.
Exclusiv TV
