Sheriff continuă cursa de urmărire a liderului Milsami

5.05.2025, 16:45
Finalul de sezon în Superliga moldovenească se anunță incendiar! Cu doar două etape rămase, lupta pentru titlu se încinge între Sheriff Tiraspol și Milsami Orhei. Formația din Tiraspol a obținut o victorie importantă în fața rivalilor de la Petrocub Hâncești și se apropie amenințător de primul loc, ocupat de Orheeni.

Lupta pentru titlul de campioană în Superliga moldovenească de fotbal devine tot mai intensă, cu doar două etape rămase până la finalul sezonului. În derby-ul etapei a 8-a, Sheriff Tiraspol a obținut o victorie importantă pe teren propriu, învingând formația Petrocub Hâncești cu scorul de 3-1. "Viespile" au început în forță partida, marcând de două ori în primele 15 minute. Ghanezul Nana Boakye a deschis scorul cu o lovitură de cap, iar senegalezul Papa Ndiaga Yade a majorat avantajul după o centrare precisă a armeanului Artur Serobian. Petrocub a redus din diferență în minutul 24 prin golul lui Mihai Lupan, însă speranțele oaspeților au fost spulberate în minutul 85, când Maxim Potîrniche a trimis mingea în propria poartă după o neînțelegere cu portarul Silviu Șmalenea. Cu această victorie, Sheriff acumulează 16 puncte și se apropie la doar 3 lungimi de liderul Milsami Orhei, menținând viu suspansul pentru titlu. La rândul lor „Vulturii Roșii” au dispus cu un zdrobitor, 5-0, de CSF Bălți, în primul meci al etapei. În etapa următoare, trupa din Tiraspol se va deplasa la CSF Bălți, în timp ce Milsami va primi vizita celor de la Spartanii-Sportul Chișinău. Totul se va decide în ultima etapă, când Sheriff și Milsami se vor întâlni într-un duel direct la Tiraspol.

Etapa a 9-a a adus și o victorie categorică pentru Zimbru Chișinău, care a surclasat concitadina Spartanii-Sportul cu 6-0. Oleksii Șcebetun a reușit un hat-trick spectaculos, în timp ce Ștefan Bîtcă, portughezul Diogo Rodrigues și Aboubakar Katty din Guinea au completat lista marcatorilor.

Exclusiv TV