Deși sărbătorile pascale sunt despre liniște, pace, rugăciune și reuniuni de familie, totuși în aceste zile în țară cresc cazurile de violență, abuz de alcool, intoxicații și certuri. Cel puțin asta arată statisticile triste ale Serviciului Unic de Urgență 112 din anii precedenți. În noaptea Învierii, numărul apelurilor de urgență crește cu 30%, iar zeci de operatori vor fi la datorie pentru a salva viața celor aflați în situații de risc.
Cu regret, în Republica Moldova, sărbătorile sunt un motiv în plus pentru chefuri și consum exagerat de alcool, iar Paștele, care se consideră o sărbătoare sfântă și aducătoare de lumină, nu este o excepție.
MAXIM MELNIC, operator, Serviciul de Urgență 112: „Pe noi ne marchează cazurile în care oamenii își pierd cumpătul sau controlul de a consuma alcool în exces și de aici vin foarte multe bătăi, conflicte. Sărbătorile pascale ar trebui să ne unească familia, pentru suflet, liniște, pace, dar cu părere de rău asta ne marchează pe noi, că se bat foarte mult.”
Printre cazurile mai frecvente care sunt raportate în noaptea Învierii sunt și stările de leșin în timpul slujbelor religioase, dar și incendii de vegetație cauzate de tradiția aprinderii rugurilor de Paști. Sunt și apeluri de urgență mai neordinare, unii oameni pot chema poliția pentru că sunt deranjați de sunetul strident al clopotelor sau al slujbelor gălăgioase.
ANATOLIE GRINEȚ, operator, Serviciul de Urgență 112: „Avem și cazuri haioase. Oamenii pot să ne sune chiar în momentul slujbei de Înviere și ne spun că sunt deranjați de slujbele care se fac la biserici. Unii sună, solicită poliția pentru că la biserică e gălăgie. Noi suntem obligați să înregistrăm asemenea cazuri pentru că li se încalcă drepturile. Nu știm cum sunt tratate aceste cazuri, se deplasează echipajele sau nu, dar eu sunt sigur că în acest an o să fie la fel. Mai ales cetățenii din oraș.”
Pentru unii, bucuria sărbătorilor pascale apasă pe răni adânci. Cei care se află în depresie adâncă, ajung la gesturi de disperare și caută ajutor. Statisticile arată că de Paști și de Paștele Blajinilor, numărul apelurilor de urgență crește cu aproape 30%.
ANA CARPOVICI, purtătoarea de cuvânt a Serviciului de Urgență 112: „Dacă în zile obișnuite avem zilnic în jur de 6.500- 7 mii, în timpul sărbătorilor de Paști, duminică și luni vor fi în jur de 8.500- 9.500 de solicitări. Va fi o creștere de aproximativ 30%. Cel mai frecvent este solicitată ambulanța și serviciul de poliție. De obicei se solicită ajutor în cazurile legate de intoxicațiile alimentare, intoxicații cu alcool, intoxicații la copii.”
Pentru ca toată lumea să fie în siguranță în perioada sărbătorilor pascale, autoritățile anunță că toate structurile responsabile se vor afla la datorie. Oamenii sunt îndemnați să sărbătorească în pace și siguranță, să nu consume alcool în exces și să mănânce cu moderație pentru a evita toxinfecțiile alimentare. Precizăm că cetățenii aflați în situații de risc pot solicita intervenția specializată 24 din 24 de ore, de pe orice telefon fix sau mobil sau printr-un mesaj text la numărul unic de urgență 112 disponibil gratuit la nivelul întregii țări.
Exclusiv TV