Primele medalii la Campionatul European de Haltere

14.04.2025, 13:34
Reprezentantele Republicii Moldova au intrat în competiție la Campionatele Europene de haltere, desfășurate în premieră la Chișinău. Gabriela Danilov și Ecaterina Grabucea au deschis participarea țării noastre în cadrul prestigiosului eveniment sportiv continental.

Campionatele Europene de haltere, găzduite în premieră de „Chișinău Arena”, au debutat cu participarea primelor reprezentante ale Republicii Moldova. Gabriela Danilov și Ecaterina Grabucea au concurat în categoria de greutate de până la 45 de kilograme, oferind evoluții curajoase, chiar dacă nu au reușit să urce pe podium. În proba de „smuls”, Gabriela Danilov, sportivă originară din Nisporeni, s-a aflat în lupta pentru medalia de bronz, însă la final s-a clasat pe locul 4. Aurul a fost cucerit de spaniola Marta García Rincón, urmată de turcoaica Cansu Bektaș și românca Ioana Mădălina Miron. Colega sa, Ecaterina Grabucea, din Bălți, a încheiat proba pe poziția a 8-a. La „aruncat”, Gabriela Danilov a obținut locul 6, în timp ce Grabucea s-a clasat tot pe 8. Turcoaica Gamze Altun a fost cea mai puternică în această probă, urmată de conaționala sa Cansu Bektaș și de spaniola Marta García Rincón.

Clasamentul general a consemnat o clasare pe locul 5 pentru Danilov și pe 8 pentru Grabucea. Campioana absolută a categoriei a fost Cansu Bektaș, urmată de Marta García Rincón și Gamze Altun.

Exclusiv TV