Căpușele se găsesc în zonele cu iarbă și umiditate crescută (păduri, parcuri, tufișuri). Omul poate fi atacat accidental de căpușe, când ajunge în mediul lor de viață. Prin înțepătura unei căpușe infectate se transmit agenți cauzali ce pot provoca maladii precum encefalita de căpuşă, boala Lyme, febra hemoragică Crimeea Congo, febra Q, babesioza etc. Căpușele mai des se atașează de zonele deschise ale corpului (membrelor inferioare și superioare), în zonele bine vascularizate ale corpului uman: regiunea gâtului, regiunea inghinală, fosei axilare, pe abdomen, gât și cap.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică vine cu următoarele recomandări pentru a reduce riscul de expunere la mușcătura de căpușă:
Folosiți substanțe repelente, spray-uri împotriva căpușelor (atenţie la contraindicații la gravide, la copii);
Acoperiţi-vă braţele şi picioarele, purtând îmbrăcăminte cu mânecă lungă, pantaloni lungi;
Purtați pantofi sport deschişi la culoare fără orificii sau decupaje; nu este indicat să purtați papuci/ sandalele în zonele de risc;
Folosiţi haine şi pături pentru picnic deschise la culoare, pentru a putea detecta uşor căpuşele;
În drumeții mergeți pe mijlocul cărării, evitați să atingeți cu corpul plantele din jur;
Dacă dormiți în natură, pe pământ sau în cort, folosiți plase anti-insecte în jurul patului și folie de protecție;
Fără strictă necesitate, evitați mediile în care căpușele viețuiesc;
Inspectați periodic tegumentele pentru a depista și îndepărta cât mai rapid căpușele.
La întoarcere din natură obligatoriu vom efectua:
Verificarea hainelor și a lenjeriei de corp la prezența căpușelor;
Inspectarea minuțioasă a corpului în fața oglinzii, la copii – îndeosebi a regiunilor cu piele fină (subraț, regiunea inghinală, genunchi, abdomen, gât şi cap);
Pieptănarea părului cu un pieptene des;
Inspectarea animalelor de companie;
Respectarea regulilor de igienă – primirea dușului, spălarea hainelor.
ansp.md
