Grecia a fost paralizată de o grevă generală de 24 de ore. Două mari federaţii sindicale din sectorul privat şi public au scos, astăzi, pe străzile din Atena şi Salonic zeci de mii de muncitori, care au cerut o majorare a salariilor pe fondul creşterii costului vieţii și mai multe măsuri contra scumpirilor. Şcoli, tribunale, bănci şi servicii au fost închise în această zi de mobilizare, în condiţiile în care nu există ramură profesională care să nu se fi alăturat revendicărilor sindicaliștilor.
Peste 15.000 de persoane și-au manifestat nemulțumirea la Atena şi Salonic în cadrul unei greve generale de 24 de ore, a doua din Grecia de la începutul acestui an. Protestatrii scoși în stradă de două mari federaţii sindicale din sectorul privat şi public revendică majorări salariale, măsuri contra scumpirilor și sprijinirea statului social și a serviciilor publice. Mai mult, grecii cer semnarea contractelor colective de muncă și reintroducerea celui d-al 13-lea și 14-lea salariu, care au fost suspendate în perioada crizei economice.
Mobilizările de miercuri au afectat serviciile esențiale, dar mai ales transporturile aeriene, maritime şi feroviare, de aceea se recomandă cetățenilor să contacteze companiile de zbor și agențiile de turism pentru informații suplimentare.
Exclusiv TV
