Smartphone-urile pot contribui la detectarea timpurie a depresiei

29.04.2025, 10:08
Smartphone-urile au potențialul de a ajuta la detectarea depresiei prin fenotiparea digitală și extragerea anumitor caracteristici pe baza utilizării cantității masive de date pe care acestea le colectează, conform oamenilor de știință chinezi de la Universitatea Lanzhou.

Pentru persoanele moderne, care suferă de un nivel ridicat de stres, acest lucru are o semnificație și un potențial deosebit, smartphone-urile putând detecta în timp util starea psihică și fizică a oamenilor, potrivit studiului publicat recent în revista Proceedings of the IEEE.

Prin cantitatea mare de date generate de smartphone-uri se poate monitoriza în mod continuu starea psihică a utilizatorilor, acest lucru având avantaje multiple, cum ar fi universalitatea și obiectivitatea, după cum a declarat Yang Minqiang, profesor asociat la Facultatea de Informatică și Inginerie din cadrul Universității Lanzhou.

„Smartphone-urile pot ajuta la identificarea în timp util a tulburărilor psihologice, cum ar fi depresia și anxietatea”, a adăugat profesorul.

Telefoanele inteligente conțin o multitudine de senzori, precum GPS, giroscop, microfon, senzor de lumină ambientală și alții. Aceștia pot ajuta la înregistrarea mișcărilor, interacțiunilor sociale, a somnului, ritmului de mers și a altor stări comportamentale și pot fi utilizate pentru a identifica și urmări tulburările psihologice.

Smartphone-urile au fost utilizate, în general, pe scară largă, ca sisteme de colectare de date pentru dispozitive portabile și senzori de sănătate care pot aduna pasiv fluxuri de date legate de mediu, starea de sănătate și comportament.

Cercetările recente arată că datele colectate pot fi folosite nu doar pentru a monitoriza starea fizică a utilizatorilor, ci și sănătatea mintală a acestora.

Cu toate acestea, extragerea trăsăturilor fenotipurilor digitale ce caracterizează tulburarea depresivă majoră (TDM) reprezintă o provocare tehnică și poate ridica unele probleme semnificative legate de confidențialitate.

stiri.md