TikTok: 27.000 de conturi au încercat să manipuleze alegerile din România

3.04.2025, 12:16
Rețeaua chineză TikTok a publicat un nou raport dedicat alegerilor din România și susține că AUR și Călin Georgescu au fost beneficiarul rețelei cu peste 27.000 de conturi false în campania electorală.

TikTok arată într-un raport către Comisia Europeană, citat de Biziday, că a eliminat 27.217 conturi care făceau parte dintr-o rețea.

„Apreciem că această rețea a fost operată prin intermediul unui furnizor de fals engagement (interacțiuni online) și a vizat un public român. Persoanele din spatele acestei rețele au folosit conturi neautentice pentru a promova partidul politic AUR și candidatul independent Călin Georgescu, în încercarea de a manipula discursul alegerilor din România. Această campanie s-a bazat pe postarea de comentarii mai degrabă decât pe videoclipuri”, arată TikTok în raport.

Astfel, Parchetul General a cerut în 27 ianuarie colaborarea Turciei, prin intermediul unei comisii rogatorii, pentru investigarea unei ferme de troli care au contribuit la campania electorală a lui Călin Georgescu, după cum au declarat atunci surse judiciare pentru G4Media. Trolii au ”adrese electronice” (IP-uri) localizate în Turcia și au utilizat servicii de email din Rusia pentru a crea peste 20.000 de conturi pe platforma TikTok. Aceste peste 20.000 de conturi au postat pe TikTok peste 2,1 milioane de comentarii începând cu data de 23 noiembrie 2024, adică în preziua votului la turul 1, care îl promovau pe candidatul la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. E vorba de un număr uriaș de comentarii al căror scop a fost promovarea lui Călin Georgescu.

zugo.md