Negocieri SUA-Ucraina în Arabia Saudită

11.03.2025, 18:05
Statele Unite și Ucraina s-au așezat, astăzi, la masa de negocieri, asigurată de Arabia Saudită. Prima rundă s-a încheiat la Jeddah după cinci ore de discuții intense. Cele două delegații nu au oferit detalii ale discuțiilor, subliniind doar că se merge spre atingerea țintei, adică a unui acord de pace. Deși este în vizită în Arabia Saudită, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu a participat la întrunire, dar și-a exprimat speranța că cele două delegații vor ajunge la un numitor comun. În schimb, îndată după întrunirea ucraino-americanp, emisarul american Steve Witkoff urmează să se vadă cu președintele rus, Vladimir Putin.

Prima rundă de negocieri asupra unui acord de pace pentru Ucraina, a avut loc, astăzi, în Arabia Saudită, între delegațiile de la Kiev și Washington. Ucraina a fost reprezentată de Andrii Iermak, șeful de cabinet al președintelui Ucrainei, ministrul de interne Andrii Sîbiga și ministrul apărării Rustem Umerov. Delegația americană a fost condusă de secretarul de stat Marco Rubio. După aproape cinci ore de discuții, negociatorii au luat o pauză. La ieșirea părțile nu au oferit prea multe detalii despre cele discutate.

Și președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky a fost astăzi în Jeddah, unde a avut o întrevedere cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman. Chiar dacă a fost în preajmă, participarea liderului de la Kiev în discuțiile celor două delegații nu a fost planificată. În ajunul discuțiilor însă, el a spus că speră ca discuțiile să aibă rezultate practice, adăugând că poziția Ucrainei în aceste discuții va fi deplin constructivă. Ca un posibil pas esențial în construirea încrederii în eforturile diplomatice, Volodimir Zelenski, propune Moscovei eliberarea prizonierilor și întoarcerea copiilor ucraineni în țara lor. În același timp, Steve Witkoff, emisarul special al președintelui SUA Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, va efectua o vizită la Moscova pentru a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, imediat după negocierile ucraino-americane, au relatat surse citate de Bloomberg și Reuters. Presa de peste Ocean scrie că această întrevedere ar putea avea loc pe 13 martie.

Exclusiv TV