Schimbări în procedura de moștenire

10.03.2025, 13:43
Soțul supraviețuitor va deveni din nou primul candidat pentru moștenirea bunurilor acumulate cu soția sau soțul său defunct. În același timp, se va revenit la procedurea de cerere expres pentru moștenitorii care sunt de acord să intre în aceste dreptul, în prezent procesul fiind automat. Un proiect de modificare legislativă în acest sens urmează să fie votat, în această săptămână, de Parlament.

Legislația în vigoare a exclus soțul supraviețuitor din prima clasă de moștenitori. Astfel, o jumătate din averea acumulată de un cuplu este împărțită între soțul supraviețuitor și alte rude, cum ar fi copiii. Cei din urma, în cazul în care nu-și doresc această moștenire, au la dispoziție trei luni să renunțe la ea în favoarea tatălui sau mamei supraviețuitori.

ARTEMIE CĂTĂNOI, deputatul fracțiunii PAS: "Cu regret cunoașteți că majoritatea se află peste hotare, respectiv nu reușesc să se refuze. Respectiv, după trei luni de zile ei devin automat moștenitori ai proprietății pe care le-a avut defunctul. Și ei nu mai pot deja să se refuze, iar dacă o fac, devin moștenitori copiii lor".

Situația este mai complicată pentru familiile care nu au copii.

ARTEMIE CĂTĂNOI, deputatul fracțiunii PAS: "Un caz care a venit în adresa mea este faptul că au trăit împreună 52 de ani, nu au avut copii, respectiv după decesul soțului moștenitori au devenit frații și surorilor soțului, care din opt copii în familie, șase sunt decedați. Cei decedați au câte 5-6 copii și acum avem cazul în care asupra casei pe care au construit-o soțul cu soția mai sunt moștenitori vreo 30 de persoane, care la moment sunt în diferite părți ale lumii".

Astfel, inițiativa legislativă propune să se revină la formula veche, în care soțul supraviețuitor revine în prima clasă de moștenire.

O altă modificare este și cea de acceptare a moștenirii. Cei care devin prin lege automat moștenitori, vor depune o cerere expres prin care își vor exprima acordul să intre în aceste drepturi. O astfel de cerere va putea fi depusă la notar în decurs de 12 luni de la decesul celui care a lăsat averea. Proiectul de lege urmează să fie adoptat, în această săptămână, în prima lectură.

Exclusiv TV