Regiunea transnistreană, în continuare, în criză energetică

27.02.2025, 15:12
Regiunea transnistreană se află, în continuare, în criză energetică, în pofida reluării livrărilor de gaze. Volumele asigurate nu sunt suficiente decât pentru asigurarea consumului minim al popopulației. În același timp, așa-zișii lideri de la Tiraspol recunosc că în continuare împrumută diferite volume de la Chișinău, deși nu pot spune sigur că le vor returna în timp.

"Compania cu capital ungar MET Group urma să asigure cu gaze regiunea transnistreană până la finele lunii curente. În continuare situația rămâne intertă. Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat în această dimineață că livrările vor fi continuate, fără a prezenta detalii și termeni", - a scris Krasnoseslki pe canalul său de telegram, fiind citat fără schimbări.

Pretinsul șef al regiunii transnistrene nu a menționat nici volumele care urmează să fie livrate în continuare. În prezent, localitățile din stânga Nistrului primesc 3 milioane de metri cubi de gaze, suficiente doar pentru un consum minim. Din această cauză, populația rămâne în continuare fără apă caldă, fiind asigurată doar cu căldură, gaz pentru gătit și energie electrică.

Volumele lipsă sunt împrumutate de pe malul drept al Nistrului, recunosc responsabilii separatiști.

Potrivit unei decizii a Comisiei pentru Situații Excepționale din 10 februarie curent, compania Tiraspoltransgaz a împrumutat inițial trei milioane de metri cubi de gaze, pe care s-a obligat să-i returneze până pe 1 martie curent. De altă parte, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a reiterate că, soluția care este acum implementată pentru livrarea de gaze naturale în stânga Nistrului, nu este susținută de către Guvern, fiind acceptată doar pentru a nu admite o catastrofă umanitară în stânga Nistrului.

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: "Soluția propusă din partea Guvernului, din partea Chișinăului , din partea autorităților constituționale, este cea agreată împreună cu UE și este vorba despre asigurarea acelui sprijin în formă de 60 de milioane de euro, care rămâne în vigoare și pe care o considerăm unica modalitate, pentru că vine cu achiziții transparente, cu condiționalități clare, pe care vedem că unele din ele sunt deja implementate. Vorbim despre acele majorări de tarife".

Regiunea transnistreană nu mai este alimentată cu gaze din 1 ianuarie curent, după ce Ucraina a refuzat să prelungească contractul de tranzit cu Federația Rusă. În aceste condiții, concernul rus Gazprom a decis unilateral sistarea furnizării gazelor în țara noastră, chiar dacă există un contract valabil pînă în toamna anului 2026. În primele 20 de zile ale lunii ianuarie au fost folosite rezervele de gaze rămase în conducte, ulterior stânga Nistrului a primit un ajutor european de 20 de milioane de euro pentru achiziții de hidrocarbură pentru 10 zile. Guvernul împreună cu Uniunea Europeană au oferit Tiraspolului un ajutor nou de 60 de milioane de euro pentru gaze cumpărate pe piața europeană, cu mai multe condiționalități. Tiraspolul a refuzat oferita și a anunțat că va cumpăra gazele dintr-un împrumut rusesc, livrările fiind asigurate de o companie ungară. Pentru a putea returna creditul, tarifele pentru consumul energetic au crescut, în stânga Nistrului, între 60 și 100 de procente.

Exclusiv TV