Două trenuri marfare s-au lovit violent în România

19.02.2025, 17:36
Un tragic accident feroviar s-a produs astăzi în România. Două trenuri private de marfă s-au ciocnit, iar mecanicul unuia dintre acestea, un bărbat de 60 de ani, și-a pierdut viața. Autoritățile române au activat planul roșu de intervenție, iar cazul se investighează.

Accidentul feroviar s-a produs pe Regionala Craiova, în județul Olt, unde un tren s-a ciocnit de două vagoane de marfă deraiate. Incidentul s-a petrecut după ce vagoanele, încărcate cu autoturisme, au sărit de pe șine și s-au poziționat transversal pe cale ferată. Un alt tren marfar care se deplasa pe sens opus, pe direcția Giriugiu-Caracal a lovit în plin vagoanele deraiate. Impactul a fost inevitabil, iar coliziunea a produs pagube semnificative.

Din păcate, mecanicul unei locomotive, un bărbat de 60 de ani, a murit în urma impactului, scrie presa de peste Prut. Deocamdată alte victime nu au fost identificate. Traficul feroviar a fost oprit, fiind activat planul roșu de intervenție. Salvatorii lucrează pentru degajarea căii ferate și repunerea în circulație a trenurilor afectate. Oficialii feroviari investighează circumstanțele în care s-a produs deraierea și dacă au existat probleme tehnice sau erori umane care au contribuit la accident.

Exclusiv TV