Cabinetul de miniștri Recean are un nou ministru în echipă. Este vorba despre Dorin Junghietu, care a ocupat fotoliul de ministru al Energiei. Conducerea țării a trasat trei priorități în activitatea noului ministru – asigurarea continuității livrărilor de resurse energetice, finalizarea liniei de tensiune înaltă Vulcănești – Chișinău și investiții în energia regenerabilă.
Noul ministru al Energiei, Dorin Junghietu a depus jurământul de credință în prezența primelor persoane în stat. Președinta țării, Maia Sandu a observat că Dorin Junghietu își asumă responsabilitatea pentru un domeniul foarte complicat, în special în circumstanțele actuale. La rândul său, Premierul Dorin Recean a accentuat că, activitatea ministerului Energiei trebuie să se axeze în continuare pe trei domenii prioritare.
DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Așa cum am convenit, trei priorități: primul este asigurarea continuității livrărilor de energie, gaze naturale și energie electrică pentru cetățenii Republicii Moldova. 2. Este în acest context, linia Vulcănești – Chișinău să fie dată în exploatare conform graficului și 3. Scurtarea ciclurilor de implementare a proiectelor investiționale și în domeniul producerii energiei, inclusiv regenerabile, dar și în domeniul eficienței energetice".
Dorin Junghietu este master în științe exacte și inginerie chimică, absolvind Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești, România. Pînă în prezent a lucrat pentru mai multe companii internaționale din domeniu. În septembrie 2024, Junghietu a câștigat concursul pentru funcția de președinte al Consiliului de administrație Moldovagaz, însă concernul rus Gazprom așa și nu a aprobat noua desemnare.
Funcția de ministru al Energiei este vacantă de la începutul lunii decembrie 2024, după demisia lui Victor Parlicov, cerută de premierul Dorin Recean. Portofoliul ministerial a fost preluat atunci de șeful Guvernului.
Exclusiv TV
