Caz ieșit din comun în orașul Munchen din Germania. Un șofer a intrat cu mașina în mulțime și a rănit cel puțin 30 de persoane, dintre care două se află în stare gravă. Autoritățile suspectează că incidentul, care are loc la o zi distanță de deschiderea Conferinței de Securitate, la care vor veni mai mulți lideri de stat, a fost intenționat. Bărbatul, care ar fi un solicitant de azil din Afganistan, a fost prins de polițiști.
Bărbatul a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, care participau la o demonstrație în centrul orașului Munchen, legată de o grevă organizată de o structură sindicală din Germania. În urma impactului, cel puțin 30 de persoane au fost rănite, printre care și copii. Șoferul, care se afla la volanul unui minicuper, ar fi un solicitant de azil afgan, în vârstă de 24 de ani. Oficiali din landul Bavaria nu exclud că ar fi vorba despre un atac.
MARKUS SODER, premierul landului Bavaria: ”Este pur și simplu îngrozitor, doamnelor și domnilor, când aflăm că cineva a condus o mașină într-o mulțime de oameni, că sunt mulți răniți, este o palmă peste față. Suntem empatici cu victimele și ne rugăm pentru ele. Un lucru pe care trebuie să-l spun este că acesta este, cel mai probabil, un atac, mulți oameni cred asta. Mai trebuie să investigăm cazul și cetățeanul afgan. Vom clarifica toate detaliile și reacționăm prudent la fiecare atac de acest gen.”
Tânărul a fost prins îndată de poliție și va rămâne în custodia structurilor de drept pentru examinarea tuturor circumstanțelor tragediei. Astfel, locuitorii din oraș se declară în siguranță.
Accidentul a avut loc la o zi distanță de deschiderea Conferinței de Securitate de la Munchen, o reuniune anuală de trei zile a oficialilor internaționali din domeniul politicii externe și de securitate. Surse ale poliției spun că, nu pare a exista o legătură între acest eveniment și incident, însă în oraș va fi impusă securitate sporită.
Exclusiv TV
