Stația electrică Vulcănești va fi extinsă

6.02.2025, 10:39
Stația electrică Vulcănești, gestionată de Moldelectrica, va fi extinsă prin construcția unei celule suplimentare de 400 kV. Contractul de efectuare a lucrărilor a fost semnat cu o companie din România, selectată prin licitație. Valoarea contractului este de 3,8 milioane de euro, iar durata de execuție este de până la 16 luni.

Inițial, în cadrul proiectului la Vulcănești se preconiza construcția unei stației back-to-back pentru a asigura sincronizarea sistemului energetic al Republicii Moldova cu cel european. Însă, odată cu conectarea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova la ENTSO-E, necesitatea sincronizării prin stația back-to-back a decăzut. Reieșind din aceasta, conceptul în ceea ce privește stația Vulcănești s-a transformat în extinderea acesteia cu o nouă celulă.

Lucrările sunt parte a proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic și se încadrează în măsurile urgente ale Guvernului Republicii Moldova și Ministerului Energiei. Valoarea totală a proiectului este de 61 de milioane de euro și este finanțat de Asociația Internațională de Dezvoltare, Grupul Băncii Mondiale.

ipn.md