Naționala de tenis de masă a Moldovei s-a calificat în premieră în etapa finală a Campionatului European între echipe. Participantul la Jocurile Olimpice de la Paris, Vladislav Ursu a fost de neoprit, reușind să câștige toate meciurile.
La Sarajevo, pentru Moldova au mai evoluat Andrei Puțuntică și Felix Cozmolici. Băieții au repurtat 6 victorii: 3-1 cu Elveția, 3-2 cu Letonia, 3-0 cu Cipru, 3-1 cu Bulgaria, 3-0 cu Țara Galilor și 3-1 cu Finlanda. Moldova a fost învinsă doar de Grecia cu 2-3.
Etapa finală va avea loc în perioada 12-19 octombrie în orașul croat Zadar.
olympic.md
