BCS propune mai multe măsuri care ar redresa economia țării

28.01.2025, 17:47
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor propune mai multe măsuri care ar redresa economia țării. Deputații din opoziție propun autorităților să stabilească, prin decizii ale Comisiei Situații Excepționale, o plafonare la creșterea prețurilor produselor de primă necesitate. O altă inițiativă ține de obligarea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să nu permită modificarea tarifelor la resursele energetice și combustibili. Parlamentarii cred că astfel se va evita sărăcirea populației și îndestularea tuturor ramurilor industriale din țară.

Potrivit deputatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Petru Burduja, datele statistice de acum doi ani arată că, fiecare al treilea moldovean duce o viață precară.

PETRU BURDUJA, deputat BCS: "Pentru prima dat în anul 2023 rata sărăciei absolute în Republica Moldova a atins cota de 31,5 procente, adică practic fiecare al treilea cetățean al Republicii Moldova este în situația unei sărăcii absolute, asta în comparație cu 25 de procente încă în anul 2019. Nu în cele din urmă trebuie să atragem atenția asupra sărăciei extreme pe care o avem. Dacă în 2019 asta constituia peste 10 la sută, astăzi sărăcia absolută la nivelul anul 2023 constituie circa 19 procente".

În acest context, opoziția parlamentară vine cu un șir de măsuri, care ar susține atât cetățenii, cât și producătorii din țară.

PETRU BURDUJA, deputat BCS: "În primul rând, intervenția Guvernului prin Comisia Situații Excepționale să stabilească o plafonare la creșterea prețurilor și produselor sociale de primă necesitate, lucru absolut necesar pentru păturile social vulnerabile și asta o spun cifrele. Doi, obligarea ANRE-ului, prin intermediul CSE, de a nu permite modificări la creșterea resurselor de energie electrică, gaze naturale și combustibil, mai ales că suntem în preajma campaniei de primăvară. Și totodată, obligarea ANRE ca să revadă și să modifice prețului de transport la serviciul de transportare a gazelor naturale. Trei, introducerea de urgență în rețelele comerciale a produselor autohtone, nu mai puțin de 50 la sută pe rafturile comerciale".

Potrivit deputatului Petru Burduja, toate propunerile au fost incluse în mai multe proiecte, care urmează ulterior să treacă procedura legală. Am încercat să aflăm care este părerea Guvernului la propunerile opoziției parlamentare, însă purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, nu a răspuns la telefon și la mesaje.

Exclusiv TV