Expoziția „Fabricat în Moldova” revine la Chișinău

27.01.2025, 17:21
În această săptămână, peste 350 de antreprenori din toată țara își vor expune, pentru cinci zile, produsele și mărfurile la centrul expozițional Moldexpo. La actuala ediție vor participa 50 de companii noi, iar vizitatorii își vor putea găsi și un job, încât, va fi organizat și târgul locurilor de muncă. De asemenea vor fi incluse programe artistice și de afaceri, cu participarea agenților economici din România, Italia, Ucraina și Belgia.

Expoziția va fi împărțită în trei zone. În pavilionul central vor fi expuse produse agroalimentare și expoziții colective. În pavilionul doi, producătorii locali își vor prezenta produsele din sectorul industrial, textile, mobilă și alte bunuri. Iar în zona exterioară, vizitatorii vor putea cumpăra produse apicole, vinuri de casă, mezeluri, fructe proaspete și articole artizanale. De asemenea, în acest an, va fi organizat și un târg al locurilor de muncă, în parteneriat cu Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă.

SERGIU HAREA, președintele Camerei de Comerț și Industrie: „370 de companii, care pot să angajeze pe alții, vor veni pentru a susține și a promova locurile de muncă aici, acasă. La fel, alături de noi va fi și Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală, ca cele 350 de companii să registreze în mărcile și brăndurile autohtone, pentru a fi protejate.”

La ediția din acest an al expoziției ”Fabricat în Moldova ” vor fi organizate și concursuri.

Expoziția ”Fabricat în Moldova”, ediția 2025, cu genericul „Acasă, Autentic, Autohton”, se va desfășura în perioada 29 ianuarie - 2 februarie la centrul expozițional Moldexpo. Organizatorii evenimentului se așteaptă că numărul vizitatorilor să ajungă până la 70.000.

Exclusiv TV