Compensațiile pentru acoperirea parțială a cheltuielilor la consumul energetic sunt disponibile, de astăzi, și la oficiile poștale. Astfel, dis-de-dimineață ghișeele poștale au fost luate cu asalt, în special, de vârstnicii care au preferat să vină personal după banii acrodați de stat, refuzând transferul acestora pe cardurile bancare. Beneficiarii nu s-au declarat încântați de mărimea ajutorului, declarând că este prea mic pentru a acoperi costurile întreținerii. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, dă asigurări că dacă tarifele vor crește, vor fi ajustate corespunzător și compensațiile.
Vârstnicii care nu au carduri bancare, au venit dis-de-dimineață la ghișeele oficiilor poștale ca să-și ridice banii acordați în cadrul programului ”Ajutor la contor”. Cei care au pensia minimă sau mai puțin decât atât, s-au ales cu un ajutor maxim de 800 de lei. Chiar și așa, ei spun că suma este prea mică pentru a acoperi întreținerea.
Alții au primit compensații mai mici, în funcție de veniturile gospodăriilor.
EA: ”Încă nu am primit compensația, dar m-am uitat pe platformă și îmi revin 300 de lei. Cum pot să apreciez această sumă, dacă anul trecut am plătit pe căldură 1500 de lei, iar compensația e doar 300 de lei. Asta înseamnă că, în acest an vor fi mai scumpe serviciile comunale, pentru că s-a scumpit cubul de gaz. O să ieșim cumva din situație, poate o să cerem răgaz ca să plătim câte 500 de lei pe tot anul, anul trecut nu ne-au permis.”
În acest an, compensațiile sunt mai mici pentru că și tarifele la energie electrică și gaz sunt mai mici comparativ cu anul trecut, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Oficialul dă asigurări că, dacă în lunile ce urmează tarifele vor crește, vor fi ajustate corespunzător și compensațiile. Buzu a mai îndemnat cetățenii care au neclarități sau suspiciuni cu privire la mărimea compensației acordate, să contacteze ministerul.
Precizăm că în acest an, din cele 703 mii de cereri depuse pentru compensații, circa 67 de mii nu vor beneficia de ajutor, fiind catalogate ca non-vulnerabile. Eligibile pentru ajutor din partea statului sunt peste 634 de mii de gospodării, dintre care peste 237 de mii de familii vor primi compensații maxime de 800 de lei, iar peste 396 de mii - între 300 și până la 800 de lei, în funcție de veniturile per gospodărie. Ministerul Muncii și Protecției Sociale amintește că solicitanții care nu s-au calificat pentru a primi compensații la consumul energetic în luna noiembrie, ar putea fi eligibili pentru acest ajutor în luna decembrie, când va fi calculată majorarea tarifului la gaze.
Exclusiv TV
