Ne așteaptă o iarnă grea cu o eventuală criză a gazelor și socială pentru ambele maluri ale Nistrului. Prognozele pesimiste vin din partea guvernanților, după vizita ministrului Energiei, Victor Parlicov, la Sankt Peterburg pentru negocieri cu concernul Gazprom. Autoritățile de la Chișinău nu au certitudinea că regiunea transnistreană va fi asigurată cu volumul necesar de gaze după 1 ianuarie 2025, iar acest lucru ar putea duce la o catastrofă umanitară, avertizează reprezentanții puterii. Pentru locuitorii din dreapta Nistrului această criză va fi resimțită prin creșterea tarifelor la energia electrică. Autoritățile recunosc că fără ajutorul partenerilor externi, țara nu va face față provocărilor energetice.
DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Avem de confruntat o iarnă foarte grea, trebuie să ne pregătim de acest lucru. Dificultățile survin din două surse. Prima este eventuala întrerupere a gazelor naturale către stânga Nistrului. Acolo trăiesc aproximativ 350 de mii de persoane și majoritatea sunt cetățenii noștri și ei riscă să rămână fără căldură și fără electricitate și asta se poate transforma într-o catastrofă umanitară. Pentru că sunt cetățenii noștri, noi trebuie să găsim o soluție pentru o eventuală criză".
Subiectul asigurării regiunii transnistre cu gaze rusești din 1 ianuarie 2025, atunci când Ucraina va sista tranzitul pe teritoriul său, a fost principalul subiect al discuției unei delegații guvernamentale moldovenești cu responsabilii de la Gazprom. (!!!) Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că gigantul rus Gazprom i-a cerut Chișinăului să convingă Kievul să mențină dreptul de tranzit pentru stânga Nistrului. În caz contrar, gigantul rus va face livrări pe o rută alternativă doar în cazul în care Republica Moldova își va onora o pretinsă datorie istorică pentru achizițiile anterioare de peste 700 de milioane de dolari, pe care autoritățile țării noastre nu o recunosc.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: „Dacă tranzitul prin Ucraina s-ar păstra, pentru noi acest scenariu ar fi mai simplu, dar toată lumea este conștientă că există și rute alternative. Aici a apărut o discuție mai complicată, pentru că, în înțelegerea noastră, Gazprom cumva leagă subiectul livrărilor pe ruta alternativă, prin Turcia, de subiectul achitării acelei pretinse datorii aferente malului drept. Noi considerăm că nu este corect să condiționezi livrările pe malul stâng de rezolvarea unei pretinse datorii istorice, chiar dacă ei nu recunosc auditul”.
În acest caz, scenariul unei crize energetice în regiunea transnistreană, începând cu 1 ianuarie, este unul real, iar Moldova nu va face față provocărilor energetice fără ajutorul partenerilor externi, susține Parlicov.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: "Scenariul unei crize legate de 1 ianuarie este unul foarte realist și este foarte bine să știm despre acest lucru cât mai devreme și lucrăm cu partenerii internaționali, pentru că aici nu vom putea cu certitudine să ne descurcăm fără susținerea partenerilor externi. Noi putem aduce gaze pentru regiunea transnistreană, există posibilitate tehnică și comercială, dar costurile astea vor trebui achitate. Atât cât pot, trebuie să achite partea transnistreană și mai departe împreună cu partea transnistreană trebuie să dialogăm cu partenerii internaționali să vedem dacă cineva poate oferi acest sprijin".
Amintim că, autoritățile de la Chișinău au prezentat, în septembrie 2023, rezultatele auditului extern privind pretinsa datorie pe care țara noastră a acumulat-o față de gigantul rus Gazprom pentru livrările de gaze naturale. Gazprom susține că datoria se ridică la peste 700 milioane dolari - cifră negată de Chișinău. Potrivit lui Parlicov, auditul indică că o mare parte din suma solicitată de Moscova nu ar fi justificată prin acte oficiale. În rezultat, Chișinăul i-a propus concernului rus 8,6 milioane dolari din suma solicitată.
Exclusiv TV
