Ninsori abundente și furtuni puternice au lovit Turcia

26.11.2024, 15:34
Patru persoane au fost date dispărute, luni, în provincia Ordu din nordul țării, după ce precipitații din belșug au lovit o mare parte a ţării în weekend. Ninsorile, care nu contenesc nici astăzi au dus la închiderea unor drumuri şi au cauzat accidente în mai multe zone din Turcia. Autoritățile continuă să intervină contracronometru pentru a răspunde nevoilor cetățenilor.

Imagini apocaliptice cu ninsorile abundente din Turcia, care nu contenesc începând din acest weekend au fost publicate de internauții din diferite colțuri al țării. Astfel, în unele locuri statul de zăpadă poate ajunge și pănă la 50 de centimetri.

Precipitațiile sub formă de ninsoare care nu contenesc nici marți, au dus la dispariția a patru persoane. Potrivit autorităților turcești, acestea au fost date dispărute luni în provincia Ordu din nordul Turciei, după ce au plecat sâmbătă la vânătoare. Chiar dacă cei patru au cerut ajutorul salvatorilor și au menționat că se adăpostesc într-o moschee, aceștia la scurt timp au pierdut legătura. Mai mult, echipele de salvare nu au putut ajunge în zonă din cauza furtunilor severe. Căderile de zăpadă şi furtunile au dus la închiderea unor drumuri şi au cauzat accidente în mai multe zone din Turcia.

Amintim că, ninsorile abundente care s-au înregistrat începând cu data de 22 noiembrie în zone din Europa Occidentală au provocat, de asemenea, perturbări semnificative ale traficului rutier şi feroviar. Germania și Franța au fost țările cele mai afectate de intemperii. Mii de locuințe au rămas fără curent electric, drumuri blocate, iar mai multe persoane au fost rănite. Mai mult, din cauza vremii, la Paris, renumitul Turnul Eiffel a fost închis temporar pentru vizitatori.

Exclusiv TV