Un monopost al lui Michael Schumacher, scos la licitație

14.11.2024, 15:05
Ultimul monopost Ferrari 248, condus în 2006 de pilotul de Formula 1, Michael Schumacher, va fi scos la licitaţie la New York, joi, de către Casa de licitaţii Sotheby's.

Ultimul monopost Ferrari condus de Michael Schumacher în Formula 1 va fi scos la licitație. Ferrari 248 F1 a fost maşina lui Schumacher în ultimul său sezon la scuderia italiană în 2006, cu care a câştigat cinci curse. Michael Schumacher în vârstă de 55 de ani, a suferit un grav accident pe 29 decembrie 2013, în timp ce se afla la schi în staţiunea franceză Meribel. El a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală, fiind operat de două ori într-o clinică din Grenoble, înainte de a fi transferat la o unitate medicală din Elveţia.

Campionul german a fost externat în septembrie 2014, iar de atunci a fost tratat la locuinţa sa, fără să mai aibă nicio apariţie publică. În luna mai a acestui an, opt ceasuri aparţinând lui Michael Schumacher, dintre care două modele unice, cu dedicaţie pentru titlurile sale de campion mondial - au fost vândute de casa de licitaţii Christie's din Geneva pentru aproximativ 4 milioane de franci elveţieni. Două dintre ceasurile care şi-au găsit cumpărători erau modele unice fabricate pentru pilotul de Formula 1 şi care i-au fost oferite drept cadouri de Crăciun de către directorul echipei Ferrari, Jean Todt, a precizat Christie's la prezentarea obiectelor. Piesa de rezistentă l-a reprezentat un "Vagabondage 1" al casei F.P Journe, care afişează un cadran unic marcat cu ecusonul lui Ferrari şi cifra 7, simbolizând cele şapte titluri de campion mondial de Formula 1 ale lui Michael Schumacher, precum şi casca sa.

Exclusiv TV