Vaccinarea împotriva gripei în instituțiile medicale din țară este în toi. Până în prezent, au fost administrate peste 80 la sută din totalul dozelor cumpărate. Cei care încă nu s-au imunizat, se pot adresa în continuare la medicul de familie. Serul este recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, iar specialiștii reiterează că este cea mai eficientă metodă pentru prevenirea cazurile grave de îmbolnăvire, inclusiv a deceselor. În noul sezon rece nu au fost raportate cazuri de gripă.
Ca și în anul trecut, pentru acest sezon rece, Moldova a recepționat un lot de 200 de mii de doze de vaccin antigripal ”Influvac Tetra”, care au fost repartizate în toate instituțiile medicale din țară. Campania de imunizare a început din 25 septembrie, iar până în prezent au fost utilizate peste 80 la sută din doze. Această femeie a venit chiar astăzi la Asociația Medicală Teritorială Centru, pentru a se interesa despre procedura de vaccinare.
În total, Asociația Medicală Teritorială Centru a recepționat 4.800 de doze de vaccin, iar până acum au fost utilizate deja 4.000.
CORINA GRĂJDIERU, medic de familie, Asociația Medicală Teritorială Centru: „Gripa este o boală care se răspândește foarte rapid și este provocată de diferite tipuri de tulpini care se pot schimba în fiecare an. Cel mai mare risc de îmbolnăvire cu gripă sunt în linile reci, în perioada cuprinsă între octrombrie și martie.”
Toți cetățenii sunt îndemnați să se imunizeze împotriva gripei, inclusiv copiii, vârstnicii, persoanele care suferă de patologii cronice, gravidele și cei care la muncă interacționează cu un număr mare de oameni.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în perioada 28 octombrie - 3 noiembrie curent, au fost înregistrate 4.209 cazuri de infecții respiratorii, majoritatea fiind la copii. Numărul este în descreștere cu 18,8 la sută în comparație cu săptămâna precedentă și cu 21,2 la sută față de aceeași perioadă a sezonului trecut. Specialiștii îndeamnă populația să se imunizeze concomitent cu vaccinurile anti-Covid, pentru a reduce riscul de apariție a formelor severe ale bolii și al deceselor. Pe lângă imunizare, medicii le recomandă cetățenilor să respecte și măsurile de igienă, să opteze pentru o alimentație bogată în legume și fructe și să facă cât mai multă mișcare.
Exclusiv TV
