Peste 90 de elevi și studenți de etnie romă vor beneficia de burse lunare de merit în valoarea de 1.200 lei. Acestea vor fi acordate de Ministerul Educației și Cercetării, cu scopul de a-i încuraja să nu se simtă discriminați printre ceilalți elevi și să înregistreze performanțe la studii. Totodată, alți 15 tineri din țară vor fi premiați cu Bursa Președintelui Republicii Moldova.
Anul trecut, de burse de merit în valoare de 1.200 de lei au beneficiat 49 de elevi și studenți romi, iar în acest an, numărul lor s-a dublat.
DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „93 de elevi și studenți de etnie romă vor beneficia de burse de merit cu valoarea de 1.200 lei, care vor fi acordate lunar de Ministerul Educației și Cercetării. Scopul inițiativei este de a reduce discrepanțele educaționale și de a încuraja tinerii romi să obțină performanțe academice. Beneficiarii burselor sunt din varii domenii, precum economie, tehnică, agricultură, pedagogie, jurnalism, psihologie, relații internaționale, drept și altele.”
Tot astăzi, Guvernul a aprobat lista elevilor și studenților care vor beneficia de bursa Președintelui. La concurs au fost depuse 72 de dosare, fiind selectate 15.
DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „15 elevi și studenți vor fi premiați cu bursa Președintelui Republicii Moldova. Guvernul a decis acest lucru astăzi. Aceștia vor primi, inclusiv în cazul elevilor, câte 3.690 de lei lunar, pe durata unui an academic, în cazul elevilor din colegii - 2.860 de lei.”
Amintim că, în acest an, Guvernul a dublat bursa președintelui - de la 1.845 de lei până la 3.690 pentru studenții instituțiilor de învățământ superior și până la 2.860 de lei pentru elevii instituțiilor de învățământ profesional tehnic.
Exclusiv TV
