Curtea Constituțională a confirmat rezultatele referendumului republican constituțional

31.10.2024, 18:03
Aspirațiile moldovenilor pentru parcursul european al Republicii Moldova devin lege. Curtea Constituțională a validat rezultatele referendumului constituțional republican prin care s-a cerut opinia oamenilor privind modificarea Constituției prin suplinirea acesteia cu dezideratul de integrare a țării în Uniunea Europeană. Decizia a fost luată după șapte ore de dezbateri, însoțite de un protest al Partidului Comuniștilor și partidelor membre ale blocului electoral ”Victorie”, condus din umbră de fugarul Ilan Șor.

DOMNICA MANOLE, președinta Curții Constituționale: "Curtea Constituțională hotărăște: 1. Se confirm rezultatele referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024. Constituția RM republicată în Monitorul Oficial se modifică după cum urmează: preambulul se completează cu două aliniate noi cu următorul cuprins: reconfirmând identitatea europeană a poporului RM și ireversibilitatea parcursului european al RM, declarând integrarea în UE drept obiectiv strategic al RM, Constituția se completează cu titlul V prim cu următorul conținut: integrarea în Uniunea Europeană".

Rezultatele validate ale plebiscitului vor fi publicate în calitate de lege aparte în Monitorul Oficial. La exercițiul electoral din 20 octombrie au participat un milion 488 de mii 874 de alegători. Din numărul total, pentru opțiunea DA au votat 749 de mii 719 de persoane sau 50,46 la sută, iar pentru opțiunea NU - 739 mii 155 de persoane, sau 49,54 procente din cei care au luat buletinul de vot la secțiile de votare. Referendumul constituțional s-a desfășurat în condiții de maximă tensiune în societate, structurile de forță și de securitate raportând mii de cazuri de corupere a alegătorilor pentru un vot negativ în cadrul exercițiului electoral.

Exclusiv TV