Adresele unor secții de votare din diaspora, modificate

31.10.2024, 17:02
Activitatea secțiilor de votare din străinătate va fi extinsă și în turul doi, în cazul în care cetățenii nu vor reuși să voteze până la ora 21:00. În unele state, adresele acestora au fost modificate, însă numărul de secții a rămas același. Declarația a fost făcută de ministrul de Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi. Șeful diplomației a dat asigurări că, toate secțiile vor fi asigurate cu un număr suficient de buletine de vot, iar cele nepuizate vor fi întoarse în țară, așa cum prevede legea.

MIHAI POPȘOI, ministrul Afacerilor Externe: „Vrem să ne asigurăm că nicăieri nu suntem în situația în care să fie epuizate buletinele, să avem peste tot suficiente buletine, să oferim și timp supra program, dacă va fi cazul, iar buletinele neutilizate vor fi întoarse așa cum prevede legea și nu este niciun risc, așa cum nu a fost nici în primul tur.”

Totodată, ministrul de Externe a declarat în unele state au fost schimbate unele adrese ale secțiilor de votare, însă numărul lor a rămas același. El s-a referit și la secțiile de votare din Federația Rusă, unde, vor rămâne deschise două secții în cadrul ambasadei noastre la Moscova.

Ministrul a mai anunțat că astăzi, 31 octombrie, este ultima zi în care cetățenii care au solicitat să voteze prin corespondență, pot expedia plicurile, pentru ca acestea să fie procesate în termene prevăzute de lege. Este vorba de moldovenii stabiliți în Statele Unite ale Americii, Canada, Suedia, Islanda, Finlanda și Norvegia. Amintim că, în primul tur de scrutin, din cei 1.809 cetățeni care au solicitat să voteze prin poştă, 1.344 și-au exprimat dreptul la vot.

Exclusiv TV