O nouă misiune de succes. Doi cosmonauţi ruşi şi o astronaută americană a NASA au aterizat luni în Kazahstan, după ce au avut o ședere record pe Staţia Spaţială Internaţională.
Cei trei cosmnauți, Oleg Kononenko, Nicolae Ciub și Tracy Dyson, au revenit pe pământ într-o capsulă a navei Soiuz MS-25. Cosmonauţii ruși au petrecut 374 de zile în spaţiu, cea mai lungă misiune la bordul Stației Spațiale Internaționale, în timp ce Tracy Dyson a decolat către avanpostul orbital la sfârşitul lui martie 2024. Recordul absolut pentru cea mai lungă călătorie în spaţiu este deţinut în continuare de rusul Valeri Poliakov, care a stat 438 de zile la bordul fostei staţii spaţiale Mir în perioada 1994-1995. Potrivit protocoalelor de zbor, cei trei cosmonauți au trecut inițial printr-o verificare fulger a sănătății.
Ulterior, ei au fost duși într-un punct medical mobil, aranjat chiar în apropiere. După acest zbor, veteranul zborurilor spațiale ruse Oleg Kononenko, în vârstă de 60 de ani, deţine un alt record totalizând 1.111 de zile cumulate pe orbită la finalizarea celui de-al cincilea voiaj al său în spaţiu, transmite Digi24.
În cadrul sancţiunilor împotriva Rusiei ca represalii pentru invadarea Ucrainei, ţările occidentale au întrerupt parteneriatele cu agenţia spaţială rusă Roscosmos, însă capsulele Soiuz au rămas în continuare printre puţinele modalităţi de transport a echipajelor către ISS.
Exclusiv TV
