Șoferii sunt îndemnați să evite centrul Capitalei în acest weekend

19.09.2024, 15:46
În acest weekend, șoferii sunt îndemnați să evite centrul Capitalei. Pe 21 septembrie, între lorele 06.00 și 20.00, circulația rutieră va fi sistată în zonă. Primăria municipiului Chișinău anunță că, măsura a fost luată în legătură cu organizarea evenimentului public de încheiere a Săptămânii Europene a Mobilității, cu tema „O zi fără mașini”.

În perioada menționată, circulația transportului va fi organizată pe străzile adiacente. Tot sâmbătă, în același interval de timp va fi sistată circulația rutieră pe str. Albișoara, în legătură cu organizarea și desfășurarea Campionatului deschis al municipiului Chișinău la ciclism Cursa Criterium.

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere. Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze cetățenilor pentru incomoditățile create.

Exclusiv TV