În prezent, nu există premise pentru creșterea tarifelor la consumul de gaze naturale. Asigurarea vine din partea ministrul Energiei, Victor Parlicov, care declară că situația pe piața gazelor revine la normal, iar prețurile pe bursele internaționale se temperează treptat. Astfel, există o conjunctură prielnică să fie cumpărate gaze la prețuri bune, ceea ce asigură o stabilitate a plăților pentru consumatorii finali, a precizat ministrul în cadrul unei emisiuni televizate.
Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, în această perioadă se atestă o scădere a prețurilor la gaze pe bursele internaționale, după panica provocată, la începutul lunii august, de incursiunea în regiunea rusă Kursk. De aceea, odată cu temperarea prețurilor pe piață, nu există riscul ca tarifele pentru cetățeni să fie majorate. Mai mult acesta este o perioadă bună pentru achiziționarea și stocarea gazelor pentru perioada rece a anului.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: "La moment, nu există premise pentru creșterea tarifelor, prețurile s-au corectat, a fost o perioadă de vârfuri de prețuri. Prețurile vin într-o corecție. În prezent, eu cred că există o conjunctură bună ca să luăm gaze la preț bun și să nu fie nevoie să se intervină la tarife".
În opinia ministrului Victor Parlicov, nu prețul în factură ar fi cel care golește buzunarele moldovenilor, ci risipa de hidrocarbură. Astfel, o soluție privind micșora cheltuielile în sezonul de încălzire, ar fi investiția în eficiența energetică.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: "Guvernul face tot posibilul ca soluțiile pe care le vor avea consumatorii să consume mai puțină energie, în primul rând. Pentru că eu am repetat asta cu mai multe ocazii. Noi plătim facturi mari nu atât din cauza tarifelor, noi plătim facturi mari, pentru că un metru pătrat de clădire pe care îl întreținem noi cheltuim de două ori mai multă energie decât în Uniunea Europeană. Pentru că clădirile sunt prost izolate, pentru că clădirile sunt cu surse ineficiente de încălzire, cum sunt sobele, spre exemplu".
Și premierul Dorin Recean a dat asigurări că în sezonul rece al acestui an tarifele la resursele energetice nu se vor majora. Precizarea a fost făcută în debutul ședinței Guvernului de miercuri, după ce în spațiul public s-au vehiculat zvonuri, precum că la iarnă vom plăti mai mult pentru încălzire. Amintim că în cazul unor situații neprevăzute, privind livrările de gaz și energie electrică, autoritățile au anunțat că au elaborat mai multe scenarii care să asigure țara noastră cu resurse energetice în perioadă de criză. Este vorba inclusiv despre procurarea energiei electrice de pe piața europeană și bursa românească.
Exclusiv TV

