Un copil a căzut în casa ascensorului la Ungheni

11.09.2024, 17:23
Un copil a căzut în casa ascensorului într-un bloc cu apartamente din Ungheni.

Salvatorii au fost solicitați în dimineața zilei de astăzi să intervină la salvarea unui micuț de doi ani, care a căzut în gol de la etajul șase al blocului. Potrivit Inspectorartului General pentru Situații de Urgență, băiatul se afla în cărucior. Mama acestuia a blocat ușile ascensorului cu căruciorul și a revenit în apartament după un pachet. Între timp, cabina ascensorului a urcat mai sus de etajul șase, iar micuțul a căzut în gol. Starea copilului este extrem de gravă. Acesta urmează să fie transferat de la spitalul raional Ungheni la Chișinău.

Toate circumstanțele tragicului incident urmează să fie stabilite de poliție.

Exclusiv TV