În Shanghai a fost deschisă cea mai mare pârtie de schi

11.09.2024, 13:08
China continuă să uimească cu invențiile sale inedite. Acum câteva zile, în Shanghai a fost deschisă cea mai mare pârtie de schi de interior din lume. Construită în formă de ghețar, cu o suprafață de 90 de mii de metri pătrați, pista grandioasă este gata să satisfacă pasiunea chinezilor pentru sporturile de iarnă, indiferent de anotimp și schimbări climatice.

Încălzirea globală, verile fierbinți, nu mai sunt o problemă pentru chinezii pasionați de sporturile de iarnă. Megaproiectul cu pista de schi artificială, a fost lansat pe 6 septembrie. În timp ce în exterior temperaturile erau de 30 de grade Celsius, în interiorul complexului, mercurul a scăzut cu mult sub zero grade. Zăpada, patru pârtii, căsuțe de Crăciun, brazi și chiar ninsoare - toate au fost create artificial pentru ca vizitatorii să se bucure de vremea rece în orice anotimp al anului.

Pista acoperită a fost certificată de Cartea Recordurilor Guinness drept cea mai mare din lume, înaintea celei de la Harbin, care se află tot în China. Digi 24 scrie că industria schiului din China este în plină expansiune de când Beijing-ul a găzduit Jocurile Olimpice de iarnă în 2022. La asta se adaugă ajutorul guvernamental uriaş şi interesul puternic din partea unei clase de mijloc în expansiune. China este liderul mondial în domeniul pârtiilor de schi interioare, având jumătate din top 10 la nivel mondial lume, scrie presa internațională.

China este cel mai mare generator de gaze cu efect de seră din lume, pe care oamenii de știință le consideră responsabile de schimbările climatice, chiar dacă țara a devenit în ultimii ani un lider în domeniul energiilor regenerabile. China a promis că va atinge nivelul maxim de emisii până în 2030 și că va deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2060.

Exclusiv TV