Patru persoane, împușcate mortal într-un tren lângă Chicago

3.09.2024, 18:15
Patru persoane au fost împușcate mortal într-un tren de lângă periferia orașului Chicago, în nordul State Unite ale Americii. Incidentul s-a produs luni. Trei victime au decedat pe loc, iar a patra persoană s-a stins din viață pe patul de spital. Suspectul a fost identificat rapid și reținut de oamenii legii. În timpul reținerii, a fost găsită și arma de foc. Autoritățile locale au declarat că incidentul pare să fie unul izolat, fără alte amenințări pentru comunitate.

Potrivit presei locale, poliţia a fost alertată de un apel la serviciile de urgenţă foarte devreme în zi de sărbătoare în Statele Unite. Oamenii legii au fost anuțați că în staţia Forest Park, punctul terminus de la perifieria orașului Chicago, au fost descoperite patru persoane rănite. Trei dintre acestea au fost declarate decedate la sosirea serviciilor de urgenţă, iar a patra a decedat pe patul de spital. Victimele erau toate pasageri ai acestui tren, susțin forțele de ordine din regiune.

Potrivit oamenilor legii, un suspect a fost identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere video şi a fost arestat în cursul dimineţii. Odată cu reținerea acestuia a fost identificată și arma. Statele Unite deplâng un număr foarte ridicat de decese cu arme de foc în comparaţie cu alte ţări dezvoltate. Fenomenul se explică prin proliferarea armelor individuale. Un studiu arată că un adult din trei deţine cel puţin o armă şi aproape un adult american din doi trăieşte într-o casă în care există o armă. În iunie, specialiștii din medicină ai Statelor Unite, a proclamat violenţa cu arme de foc drept „criză urgentă de sănătate publică”, subliniind în special că, din 2020, aceasta a devenit principala cauză de deces în rândul copiilor şi adolescenţilor americani, în faţa accidentelor rutiere.

Exclusiv TV