Aproximativ 10 mii de elevi au fost admiși în acest an la studii bugetare în învățământul profesional tehnic. Acestea sunt datele generale, după desfășurarea turului doi al sesiunii de admitere. Ministerul Educației și Cercetării anunță că, numărul celor care au optează să îmbine studiile cu angajarea în câmpul muncii este mai mare cu 54% față de rezultatele admiterii în 2023. Printre cele mai solicitate specialități se numără domeniile tehnologiei informației, asistenței medicale, contabilității, jurisprudenței sau electrocomunicațiilor.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, în anul de studii 2024-2025 în colegii și a centrelor de excelență au fost admiși pe locurile finanțate de la buget 3502 elevi. Alți 6166 de tineri își vor face studiile în școlile profesional tehnice. O creștere impresionată a fost atestată la admiterea în învățământul dual, care presupune îmbinarea studiilor cu angajarea în câmpul muncii. În acest an, la astfel de cursuri s-au înscris cu 54 la sută mai mulți elevi decât în 2023. Astfel, la învățământul dual, cu finanțare bugetară, au fost admise 291 persoane în cadrul colegiilor și centrelor de excelență, în timp ce la studii cu taxei au fost înscriși 5501 elevi. Totodată, numărul celor, care vor studia la buget în școlile profesionale este de 1206 de elevi, iar în baza unui contract cu plată - 192 de tineri.
Specialitățile din domeniile tehnologiei informației, asistenței medicale, învățământului primar, contabilității și jurisprudenței au fost printre cele mai solicitate de către tinerii din țară care au optat pentru studii în cadrul colegiilor și a centrelor de excelență, precizează Misterul Educației. Cei care au ales să meargă la școlile profesionale au optat mai mult pentru specialități precum electrician, mecanic, operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor sau controlor al calității produselor alimentare.
Exclusiv TV