Fondurile europene de pre-aderare, care vor ajunge în Republica Moldova, vor fi monitorizate de Parchetul European. Procuroarea șefă din spațiul comunitar, Laura Codruța Kovesi, avertizează că și grupările criminale organizate sunt cu ochii pe acești bani, de aceea autorițile din Moldova trebuie să prevină o posibilă utilizare a fondurilor de către acestea. Declarațiile au fost făcute de oficiala europeană la Chișinău.
Șefa Parchetului european, Laura Codruța Kovesi, se află într-o vizită oficială în Republica Moldova. Oficiala, care a susținut inițial o lecție publică la Universitatea de Stat din Moldova a declarat că subiectul principal pe care îl are pe agenda de întrevederi la Chișinău, este prevenirea unei eventuale fraudări a fondurilor europene. Kovesi crede că pe viitor vor exista dosare privind utilizarea banilor europeni, care vor ajunge în Moldova.
LAURA CODRUȚA KOVESI, șefa Parchetului European: „Fondurile pre-aderare vor fi substanțiale. Acolo unde sunt fonduri europene, cu siguranță avem și fraude, ceea ce vedem în activitatea noastră DE ZI CU ZI. Este motivul pentru care am venit. Avem protocoale de cooperare cu autoritățile moldovenești, dar trebuie să discutăm mai concret cum vom gestiona aceste dosare. (…) Cu siguranță vom avea dosare în viitor împreună cu colegii din Republica Moldova.
În același timp, Kovesi a punctat că nu doar autoritățile, dar și grupurile criminale mizează pe banii europeni, pentru a-și consolida pozițiile într-o țară sau alta.
LAURA CODRUȚA KOVESI, șefa Parchetului European: "Așa cum suntem cu ochii pe folosirea banilor europeni, vă pot spune din experiența Parchetului European că, și grupările organizate se uită la acest lucru. Și grupările organizate în Europa devin mai puternice prin fraudarea fondurilor europene și frauda cu TVA. Iar acest lucru trebuie stopat".
Procuroarea șefă a Europeni a subliniat că Republica Moldova nu este singura țară care se confruntă cu delapidările și corupția. Aceste fenomene sunt frecvente și în spațiul european. Din aceste considerente, sistemul de justiție din Republica Moldova ar putea aplica instrumentele europene de luptă cu flagelul.
În cadrul vizitei sale la Chișinău, Laura Codruța Kovesi a avut o întrevedere cu președinta țării, Maia Sandu, premierul Dorin Recean și ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Ultima vizită a Laurei Codruța Kovesi în Republica Moldova a avut loc în luna iulie 2022, când a fost semnat un Acord de cooperare între Procuratura Republicii Moldova și Parchetul European.
Exclusiv TV
