La 33 de ani de la proclamarea independenței, unii moldoveni se consideră liberi, pe când alții cred că, atât timp cât pe teritoriul țării mai avem armată străină și războiul hibrid se face tot mai simțit, independența este o iluzie. Totuși, majoritatea privesc spre Uniunea Europeană și speră că în următorii ani vom deveni o țară puternică, prosperă și cu adevărat liberă.
Cu flori, steaguri și cu multă speranță. Așa i-am văzut pe moldovenii veniți astăzi în centrul capitalei, pentru a depune flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare, în semn de respect și recunoștință pentru țara pe care o avem astăzi. Ei susțin că, Moldova este într-un proces amplu de renaștere națională.
EA: ”Ne bucurăm de lumea care vine. Într-adevăr am văzut depunea florilor, in oamenii simpli. M-a impresionat că am văzut că vin cu copiii și le dă exemplu că uite asta-i țara noastră pentru care trebuie să fim devotați.”
Ziua de 27 august este o zi de mare importanță mai ales pentru cei care au fost la Marea Adunare Națională din 1991 și care au văzut cu propriii ochi cum Republica Moldova s-a ridicat din genunchi și și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică. Sunt însă și moldoveni, care cred că, independența, în plinătatea acestui cuvânt, este o iluzie, atât timp cât mai există influență din afara țării asupra proceselor interne ale statului.
EL: ”Eu aș zice că astăzi sărbătorim 33 de ani de minciună. E aceeași situație de când a plecat Uniunea Sovietică, până astăzi nu s-a schimbat nimic, tot așa suntem păcăliți, furați, înjurați de străinii care au venit aici ca ocupanți. Aici Basarabia a fost condusă și este condusă de Transnistria, toate firmele, uzinele lucrează acolo, acolo se face banul.”
Toți însă, indiferent de opinie, vor să vadă Republica Moldova în viitor o țară cu o economie puternică și parte a marii familii europene.
EA: ”Îmi doresc o țară prosperă, o țară cu oameni buni, cu dezvoltare economică, cu păstrarea tuturor obiceiurilor, a tot ce avem noi mai scump și să mergem înainte spre Uniunea Europeană, dar nu așa... așa UE ne va mai susține o perioadă și apoi o să zică: mai stați acasă că nu meritați.”
Republica Moldova și-a proclamat independența față de URSS la 27 august 1991.
Exclusiv TV
