Petrocub Hâncești a fost eliminată din Liga Campionilor. Hînceștenii au încheiat la egalitate meciul retur din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor contra celor de la APOEL Nicosia, iar eliminare a survenit în urma rezultatului din primu tur, când au pierdut cu 1-0.
Petrocub Hâncești și-a încheiat evoluția în UEFA Champions League. După ce în prima manșă a turului secund preliminar, Petroliștii au pierdut, în deplasare, cu 1-0, iar meciul retur de pe teren propriu s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, și 2-1 la general pentru Ciprioți. Campioana Moldovei a făcut un meci bun pe terenul de acasă, iar prima repriza s-a încheiat cu un scor alb, 0-0. În repriza secundă, hînceștenii au fost cei care au marcat primii. În minutul 60, Sergiu Plătică, a înscris cu un șut spectaculos de la marginea careului, portarul advers ne-având nici o șansă de a scoate execuția. Bucuria hânceștenilor a durat însă doar 5 minute, pentru că, Marquinhos care este decarul oaspeților, a înscris golul egalizator din interiorul careului. Nu s-a mai marcat până la final, astfel că, Petrocub a fost eliminată din competiție, cu scorul de general de 2-1.
În urma acestui rezultat, Petrocub își va continua parcursul european în Liga Europei, unde va evolua în turul 3 preliminar, contra echipei din Țara Galilor, FC The New Saints Oswestry. Meciurile vor avea loc pe 8 august la Chișinău, și 15 august în Țara Galilor. Calificarea în play-off-ul Europa League îi va asigura celor de la Petrocub un loc în faza grupelor Ligii Conferințelor.
Exclusiv TV
