Tot mai multe cazuri de violență sunt înregistrate în țara noastră. Și asta pentru că victimele au început să raporteze tot mai frecvent cazurile de abuz, ceea ce înseamnă că a sporit și încrederea în instituțiile statului. Sunt însă și raioane unde indicii sunt suspect de mici. Ministerul Muncii și Protecției Sociale își propune să redreseze situația prin rețeaua națională de specialiști în protecția victimelor violenței, care a fost lansată astăzi. Astfel, peste 50 de experți vor activa în teritoriu, iar lunar vor face totalurile și vor propune soluții de susținere a femeilor și copiilor aflați în situații de risc.
ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Datele pe săptămâna trecută arată că, în sistemul de asistență socială, au fost înregistrate 130 de cazuri de violență. Mă uit prin mai multe săptămâni, sunt raioane unde acest lucru nu se întâmplă. Deci, avem raioane cu populații destul de semnificative, unde sunt 0 cazuri înregistrate. Și 0 cazuri înregistrate, asta nu înseamnă că 0 cazuri care s-au întâmplat. Și asta înseamnă că noi trebuie să ne facem treaba mai bine, inclusiv prin a identifica cazurile pe care nu le vedem, cazurile care nu se raportează. Și asta e un lucru care trebuie să învățăm unii de la alții.”
În cadrul rețelei naționale de specialiști în protecția victimelor violenței fac parte 51 de experți din sistemul de asistență socială din toată țara, precum și 10 specialiști din cadrul Agenției Naționale de Prevenire a Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie.
VIORICA ȚÎMBALARI, directoarea ANPCV: „Noi, aici, la Chișinău, fără persoane în teritoriu, este dificil să ajungem la rezultatele dorite. De aceea, miza este mare. Să facem o echipă bună, să învățăm împreună, să facem lucruri frumoase împreună, în așa fel încât nici o femeie, nici un copil din Moldova să nu treacă prin aceste suferințe, sau cel puțin atunci când sunt gata să raporteze, noi să le venim cu un răspuns adecvat.”
Rețeaua va fi dotată și cu tehnica necesară pentru activitate. Este vorba despre 51 de laptopuri, în valoare de 963 de mii de lei, care au fost donate de Organizația Internațională a Muncii.
Amintim că funcția de specialist în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie a fost instituită din anul curent, în urma lansării reformei în domeniul asistenței sociale „Restart”, în vederea implementării politicilor în domeniul combaterii violenței în familie, dar și reabilitării victimelor la nivel local.
Exclusiv TV
