Polițiștii de frontieră din cadrul direcției regionale Vest au reținut un moldovean de 29 de ani, suspectat de implicare în organizarea trecerii ilegale a frontierei pentru mai mulți cetățeni ai Ucrainei.
În cadrul cercetărilor de anchetă s-a stabilit că, moldoveanul făcea parte dintr-un grup infracțional, format din cetățeni ai țării noastre, dar și ai Ucrainei. Identificarea acestora este acum în proces. Astfel, în perioada 20-21 iunie curent, grupul a facilitat trecerea ilegală a frontierei moldo-ucrainene pentru 15 bărbați din țara vecină. Ucrainenii au fost aduși în Moldova cu un tir frigorific, iar fiecare dintre ei a plătit pentru acest serviciu câte opt mii de dolari. Doi dintre ucrainenii ajunși în Moldova au încercat să ajungă în Uniunea Europeană pe la punctul de trecere Sculeni. Aici aceștia au povestit cum au ajuns în țara noastră. În baza depozițiilor celor doi străini, a fost reținut moldoveanul de 28 de ani, care a fost plasat ulterior în arest preventiv pentru 20 de zile.
Cercetările pe caz continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
Exclusiv TV
