Alexandr Stoianoglo cere amânarea discuțiilor propuse pentru data de 10 iulie

9.07.2024, 17:56
Formațiunile politice extraparlamentare nu se grăbesc să dea curs îndemnului socialiștilor de a-l susține la prezidențiale pe fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo. Unele partide păstrează tăcerea, altele au anunțat că vor merge cu propriul candidat, în timp ce unii politicieni văd un complot între opoziție și putere. În context, candidatul Stoianoglo cere amânarea discuțiilor extinse propuse pentru data de 10 iulie.

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, care a prezentat, luni, candidatura fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo pentru funcția de președinte în alegerile din octombrie, a îndemnat formațiunile extraparlamentare să se așeze la o masă comună pentru a discuta un plan comun pentru scrutin. Printre cei invitați s-a numărat și Andrei Năstase, fostul lider la Platformei DA. Ultimul crede că ar fi vorba despre o înțelegere între putere și opoziție.

"Este doar un blat politic. Scenariul acesta cu Stoianoglo susținut de PSRM și retragerea lui Igor Dodon nu este deloc nou, despre el nu știa numai cine nu a vrut să știe, este o înțelegere despre care se vorbește de mult timp, conform căreia să fie susținut un candidat fără notorietate politică, așa încât Maia Sandu să aibă drum liber spre un nou mandat. La schimb deja am văzut cu toții modul în care PSRM și PAS au negociat și colaborat în teritoriu, la care se adaugă o încetinire deloc întâmplătoare a dosarelor legate de finanțarea PSRM și cele ale liderului acestuia", - a scris Năstase pe pagina sa socială.

Supozițiile lui Năstase au fost respinse de cele două formațiuni.

ALEX TRUBCA, deputatul fracțiunii PAS: "Evident că este o absurditate totală și nu poate fi vorba despre niciun fel de înțelegere, mai ales că nu cred că domnul Stoianoglo ar fi acceptat astfel de jocuri. Chiar dacă acceptă, el poate să accepte jocurile Moscovei, nu și astfel de jocuri obscure în politica locală. Cât ține de însuși ideea unei înțelegeri cu PSRM pentru a pune o candidatură teoretic mai slabă decât cea a lui Dodon, nu cred că putem comenta astfel de observații aberante".

Totuși și alte formațiuni politice cred că Stoianoglo este candidatul PSRM. Comunistul Oleg Reidman a declarat pentru presă că, formațiunea pe care o reprezintă încă nu are o poziția vizavis de invitația socialiștilor. În același timp, Partidul Social Democrat European anunță franc că va merge în alegeri cu propriul candidat.

EREMEI PRISEAJNIUC, vicepreședintele PSDE: "PSRM este susținut de autoritățile ruse, de regimul de la Kremlin. Respectiv, acest candidat este susținut de această formațiune. Cât ține de PSDE, avem decizia clară a organelor noastre de conducere, din care se conturează clar că partidul nostru este unul democrat și pro-european și vom avea candidatul nostru la alegerile prezidențiale".

Mișcarea Alternativa Națională declară că va analiza propunerea liderului socialiștilor. Între timp, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei păstrează tăcerea, deși acum câteva săptămâni formațiunea a decis că va merge independent în alegeri.

În același timp, Partidul Nostru promite să vină în scurt timp cu un comentariu privind propunerea socialiștilor. În context, amintim că, liderul formațiunii, Renato Usatîi a fost primul politician care a anunțat că va candida pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. (!!!) La o zi de la anunțul făcut de liderul PSRM, Alexandr Stoianoglo, declară că înțelege reținerea din partea formațiunilor politice, de aceea a propus amânarea întrevederii extinse, propuse de Igor Dodon pentru 10 iulie.

"Unele contacte de astăzi cu colegii din opoziție sugerează că mulți dintre ei nu sunt încă pregătiți pentru o astfel de discuție imediată în format extins. Mulți dintre ei mai au nevoie de timp pentru analizarea situației actuale. Tratez cu înțelegere și respect această poziție a acestor politicieni, acest semn al responsabilității lor față de susținătorii și alegătorii lor. Și de aceea propun să nu insistăm pe discuția planificată pentru mâine, ci, în schimb, să folosim zilele și săptămânile următoare pentru contacte și întâlniri bilaterale. Așa cum au sugerat în fond unii lideri ai opoziției", - a scris Stoianoglo pe canalul său de telegram.

Exclusiv TV