Premierul Dorin Recean a desființat unele falsuri lansate în spațiul public

4.07.2024, 16:28
Guvernul sesizează o intensificare a falsurilor, care sunt răspândite în spațiul public, privind pretinse acțiuni pe care urmează să le întreprindă puterea executive. Premierul Dorin Recean le califică drept încercări de bulversare a ordinii de drept din țară. Șeful Cabinetului de miniștri a combătut mai multe astfel de falsuri.

Premierul Dorin Recean a vorbit, în cadrul unei emisiuni televizate că, pe rețelele de socializare circulă mai multe falsuri despre pretinse acțiuni gândite de Guver. Una din ele este legată de o pretinsă stopare a indexării pensiilor. Recean spune că, este o încercare de a speria vârstnicii.

DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Asta este un fals. Indexarea pensiilor este prevăzută în lege. Noi vom continua să indexăm, ba dincontra ca și în ultimii doi- trei ani vom crește pensiile ori de câte ori vom avea această posibilitate".

Un alt fals, potrivit lui Dorin Recean, ține de micșorarea listei medicamentelor compensate, care în mare parte tot de vârstnici sunt solicitatate.

DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Vreau să spun oamenilor și să amintesc că noi am mărit cu 40 la sută lista medicamentelor compensate și îndemn oamenii să meargă la medicii de familie, să se intereseze care sunt aceste medicamente compensate, iar pe medicii de familie îi chem să le explice cetățenilor".

Șeful Cabinetului de miniștri a vorbit și despre un enunț privind stoparea subvențiilor la litru de lapte produs în fermele din țară. Dorin Recean susține că, dimpotrivă, Guvernul pune accent pe achitarea acestora pentru dezvoltarea ramurii zootehnice.

Anterior, Guvernul a combătut mai multe falsuri despre educarea tinerei generații în așa-zisul ”spirit al patriotismului” și pregătirea de a respinge în orice moment atacurile inamicului. Spoturi cu un astfel de conținut erau publicate pe mai multe site-uri cu filme piratate.

Exclusiv TV